Clipe de edificare în mileniul vitezei

16 Noiembrie 2012 10:53 Maria Burlă Arhiepiscopia Iaşilor

„Când privim ființa iubită, înțelegem că Dumnezeu ne-a dăruit-o. Dumnezeu dăruiește persoanelor umane în dar alte persoane, pentru că mai înainte de a face lumea, Dumnezeu Tatăl a dăruit Fiului în dar pe Însuși Duhul Sfânt.”

Miercuri, 14 noiembrie 2012, în sala de conferințe a Muzeului Unirii din  Iași, Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR) – fililiala Iași a organizat conferința „Clipe de edificare în mileniul vitezei. Despre frumusețea și puterea vindecătoare a bucuriilor simple”. Prelegerea a fost susținută de diac. dr. Sorin Mihalache, asistent la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași și realizatorul emisiunii „Lumina Celui nevăzut” la Trinitas Tv.

„Nu ne putem transforma ca oameni doar luând notițe”

În debutul prezentării, diac. Sorin Mihalache a precizat că modul acesta de a transmite mesaje, de a comunica prin cuvinte, luând notițe, este utilizat cu precădere astăzi. „Trăim într-o societate plină de cuvinte scrise sau rostite, într-o societate care vorbește foarte mult, uneori cu rost, alteori fără rost. Experiența noastră de învățători sau învățăcei, de elevi sau de profesori este scufundată în cuvinte. Și, de aceea, sensibilitatea noastră pentru cuvânt este mai redusă, încât adesea devine anevoios pentru cineva să poată comunica ceva prețios prin cuvinte. În felul acesta putem înțelege de ce anume pustnicii au zile, săptămâni întregi chiar, în care nu vorbesc nimic. Poate și pentru ca ființa lor să nu se obișnuiască doar cu plăcerea de a vorbi și să piardă astfel abilitatea de a face propriu - zis lucruri, de a înfăptui ceva.”

Experiențele autentice, a afirmat mai apoi invitatul, sunt adevăratul motor al schimbării vieții unei persoane.

„Adeseori se crede că oamenii pot deveni mai buni dacă învață, dacă merg la școală, dacă își pun în fața ochilor o foaie de hârtie, un  pix și se apucă de scris. Este adevărat, în felul acesta se pot transmite cunoștințe de ordin tehnic, date de ordin istoric, însă nu ne putem transforma ca oameni dacă doar  luăm notițe, ci numai dacă avem experiențe autentice, iar acestea sunt foarte dificil de construit.  Undeva în continentul african, într-o comunitate există un proverbprofund, care ne arată ce multe condiții trebuiesc îndeplinite pentru devenirea unui om: Îmi trebuie un sat întreg ca să cresc cum trebuie un copil! Așadar, nu este deajuns doar un dascăl, o școală sau o familie. E nevoie de o întreagă comunitate. Aceasta pentru că experiența vieții care formează pe acel copil se desfășoară în interiorul acelei comunități. În felul acesta putem înțelege că toate experiențele ne formează, nu doar școala”, a subliniat diac. Sorin Mihalache.

„Suntem cel mai adesea telespectatori în această lume extraordinară”

„Unele judecăți de ordin moral sunt deosebit de critice cu privire la ceea ce se întâmplă astăzi în societățile civilizate. Se observă că trăim într-o cultură a exteriorității, o cultură care ne îmbracă, care ne hrănește vizual, cu foarte multe reclame publicitare, dar și experențial, prin spectacole și întreceri sportive”  

„Foarte adesea, evenimentele acestea exterioare desfășurate în lume ne exteriorizează și pe noi. Alegem prea rar cultura autentică sau experiența artistică în stare să ne invite la reflecție și interiorizare. Sunt mult mai frecventate experiențele și emoțiile pasagere, fără adâncime, caracterizate de o anumită exterioritate, care ne propun un anumit tip de viață limitată la prezent, iar acest lucru ne superficializează în multe privințe. Suntem prea des, prea mult și într-un mod prea docil telespectatori într-o lume ce pare să aibă tot mai mult din ingredientele unui spectacol. Desigur, merită să acordăm atenție lumii înconjurătoare, însă  nu ne folosim prea mult dacă rămânem doar în postura telespectatorului. Este de dorit să explorăm și interioritatea noastră, și profunzimea existenței, exersând capacitatea de înțelegere și de trăire profundă a relațiilor cu ceilalți”, susține diac. Sorin Mihalache.

Înstrăinarea de lume a monahului înseamnă o schimbare a raporturilor cu lumea

Vederea frumuseților ascunse în lucrurile simple devine posibilă doar în condițiile unei vieți interioareautentice. Tocmai de aceea, cel care vrea mai multă profunzime, simte nevoia să se retragă din când în când, să caute din când în când însingurarea. Sfinții Părinții au constatat că oamenii nu pot să aibă o lucrare în interioritatea lor dacă nu se rup de ritmul vieții din lume. Însă nu e vorba neapărat de o părăsire geografică a lumii, ci mai ales de lepădarea de obișnuința unei anumite întrebuințări a lumii. Înstrăinarea de lume înseamnă de fapt o schimbare profundă a raporturilor noastre cu ea.

Ei se separă de lume nu pentru că desconsideră cultura, arta , civilizația sau știința, ci pentru că pun interioritatea lor mai presus de toate aceste date șiexperiențe, și resimt nevoia unei atenții sporite, a unui filtru care să le cântărească pe toate. Aceasta, pentru a permite ca în ei și în adâncul lor să se fixeze doar lecțiile care zidesc, doar acele lucruri pe care ei le primesc și le acceptăîn mod conștient. Astfel, personalitatea și viața frumoasă a celor îmbunătățiți nu vor fi construcții conjuncturale, făurite de evenimente întâmplătoare”, apreciază diac. Sorin Mihalache.

„Sunt convins că te-ai născut pentru asta”

„În generația dumneavoastră, frumusețea e de multe ori o piedicăîn dobândirea unei vieți interioare. Un tânăr frumos este adesea căutat, duce o viață angajată în multe relațiile, cu mulți prieteni și amici. Iar multele relații cu ceilalți nu mai dau răgaz pentru a sta cu sineînsuși, pentru descoperirea propriului adânc. E ca și cum am avea prea des oaspeți în casă și nu mai avem vreme să facem curat. Casa se transformă într-un han, de unde mulți vin și pleacă, și în care nu mai ai răgaz să te îngrijești”, arată diac. Sorin Mihalache.  

Este așadar folositor ca oamenii să aibă momente în care să fie conștienți că adâncul lor e mai adânc decât lucrurile din jurul lor și că relația cu ceilalți are nevoie de o adâncime mai mare din ei, pe care ei să o sondeze, să o curățemai întâi, ca s-o poată oferi apoi celuilalt. Diac. Sorin Mihalache consideră că „e un mod de cinstire a celuilalt să mă retrag în singurătate înainte de a mă întâlni cu el, pentru a mă pregăti”. Adesea, avem adâncimi pe care nu le-a sondat nimeni și care rămân complet ascunse. Uneori e posibil ca cineva să moară fără să-și cunoască întregul potențial, iar aceasta se întâmplă și pentru faptul că n-a avut nicio relație autentică cu cineva care să-l descopere cu adevărat, cineva care să-i spună: „Acesta e un lucru extraordinar, care îți stă foarte bine.” sau „Sunt convins că te-ai născut pentru asta.”

„Dumnezeu le dăruiește oamenilor persoane în dar”

„În creștinism, persoana  se simte deplin deschisă spiritual doar în prezența unei alte persoane.     Un om, când iubește, se dăruiește cu viața lui cu tot, celuilalt. Când privim ființa iubită, înțelegem că Dumnezeu ne-a dăruit-o.  Dumnezeu dăruiește persoanelor umane în dar alte persoane, pentru că mai înainte de a face lumea, Dumnezeu Tatăl a dăruit Fiului în dar pe Însuși Duhul Sfânt. Este o relație de dăruire interpersonală în care însăși persoana se face dar pentru celălalt”, a concluzionat diac. Sorin Mihalache.

Așadar, sursa cea mai sigură de bucurie este chiar în vecinătatea  noastră, dar nu ajungem la ea decât printr-o interiorizare, prin descoperirea propriilor profunzimi.

La finalul prelegerii, cei prezenți au adresat întrebări invitatului.

Citește alte articole despre: bucurie, singurătate, fericire, comunicare, tăcere, edificare

De la același autor

Ultimele din categorie