Consultaţii şi tratamente pentru bolile picioarelor
Orice bolnav care suferă de afecţiuni ale picioarelor poate beneficia de consultaţii şi de tratamente complexe. Consultaţia constă în anamneză, examen clinic, explorări paraclinice, precum şi în examinarea încălţămintei cu toate modificările suferite
Tratamentul dietetic – are ca obiectiv folosirea alimentelor în excesul sau deficitul ponderal, în tulburări de tonus şi troficitate musculară, în modificări de rezistenţă a oaselor prin carenţă de săruri minerale, vitamine sau proteine.
Tratamentul igienic – se referă la menţinerea unei igiene sistematice a picioarelor.
Tratamentul medicamentos – presupune prevenirea şi tratarea bolilor picioarelor, care pot duce la îmbolnăvirea la distanţă a unor organe şi aparate.
Tratamentul balneofizical – prin paleta sa largă de proceduri (hidro, termo, electro, maso, kinetic), cu aplicaţii locale sau generale are un bun rol profilactic sau curativ, dar mai ales de recuperare funcţională. Postura şi mobilizarea normală a tuturor segmentelor corpului este importantă, dar mai ales a plantelor, care au sarcina de susţinere a corpului şi de păstrare permanentă a echilibrului în poziţia verticală. Reglând raportul dintre contracţii – relaxare, se modelează postura, dar şi o anumită postură poate să relaxeze sau tonifice anumite grupe musculare. Pe acest principiu se bazează tratamentul sportiv modern, care creşte performanţele, reducând consumul nefolositor de energie sau stimulând unele zone reflexogene din talpă.
Tratamentul pielii picioarelor şi al unghiilor – leziunile traumatice la acest nivel, fie prin eroziune, cum sunt ulceraţiile, rosăturile, rănile, fie prin reacţie hiperproductivă (bătăturile), îngroşările şi deformările sunt cele mai frecvente şi de obicei rezolvate în afara cabinetului de dermatologie. Dar există numeroase boli infecţioase: virale, microbiene, fungice sau boli tumorale ale pielii care trebuie rezolvate repede şi bine de specialistul dermatolog, pentru că tratamentul este de lungă durată.
Tratamentul cu orteze (susţinătoare plantare, talonete, branţuri) – acestea sunt piese confecţionate din piele, plută sau material plastic, cu elasticitate şi rezistenţă diferită, astfel încât să protejeze deformările de la nivelul plantelor, care nu se mai pot corecta (exemplu-monturile) sau să stimuleze musculatura picioarelor pentru redresarea şi corectarea poziţiilor anormale (de exemplu piciorul plat). Aceste piese făcute după măsurători bine individualizate se introduc în pantoful de serie sau se adaptează în pantofi medicali, făcuţi special după conformaţia şi necesitatea fiecărui picior.
Tratamentul ortopedo-chirurgical – unele deformaţii înnăscute sau dobândite în timp, care nu se pot corecta prin exerciţii fizice, de exemplu monturile, au doar rezolvare chirurgicală. Prin manevre sângerânde chirurgicale, se reaşează elemente osoase deviate întărindu-se muşchi şi tendoane sau pur şi simplu se îndepărtează un element anatomic stânjenitor, de exemplu un deget deformat şi dureros în ortostatism şi mers.
În ultimul deceniu, în ţările occidentale şi în SUA, datorită performanţelor electronicii, informaticii şi a ştiinţelor medicale s-a dezvoltat Posturologia. Aceasta evidenţiază micromodificările de la nivelul plantelor (laba piciorului), consecinâele acestora asupra poziţionării întregului organism, a bolilor ce decurg dintr-o poziţie defectuoasă şi nesesizabilă. Totodată, cunoaşte metodologia de corijare a picioarelor. Corectarea se face cu elemente confecţionate , individualizate, din materiale ce pot fi modelate şi adaptate sub măsurători micronice de lungime, grosime, densitate, rezistenţă.
Sughițul – interviu cu dr. Nicoleta Dimitriu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro