Pe lângă unitatea teritorială şi cea economică, la unitatea de nezdruncinat a poporului nostru, ca şi la menţinerea ei, au contribuit şi formele sale de creaţie şi manifestare spirituală. Astfel, în Transilvania, ca şi la sud şi est de Carpaţi, constatăm că au circulat aceleaşi creaţii literare.

Cele dintâi texte în limba română, precum: Psaltirea Scheiană, Codicele şi Psaltirea Voroneţeană, deşi s-au scris în Maramureş, au circulat şi în Moldova, unde au şi fost descoperite.

Conştiinţa unităţii a fost apoi permanent subliniată în cartea bisericească, în cartea de cult scrisă cu mâna sau tipărită. În predoslovia Cazaniei lui Varlaam, adresată lui Vasile Lupu, se menţiona clar că lucrarea s-a tipărit pentru „toată seminţia românească”, de „pretutindenea ce să află pravoslavnici într-această limbă”. Mitropolitul Varlaam, în predoslovia cărţii Răspuns la Catehismul calvinesc, se adresează celor „cu noi de un neam [...] tuturor ce să află în părţile Ardealului şi într-alte ţări, pretutindenea ce sunteţi cu noi într-o credinţă”.

Pe lângă Mitropolitul Varlaam al Moldovei, şi Mitropolitul Simion Ştefan, conştient de unitatea poporului nostru, scria, cam în acelaşi timp, în prefaţa Noului Testament de la Alba Iulia (Bălgrad): „Aceasta încă vă rugăm să luaţi aminte că românii sunt resfiraţi «printr-alte ţări», din care cauză, s-au mestecat cuvintele cu alte limbi”. El atrage însă atenţia că s-a străduit să scrie ca „să înţeleagă toţi”. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei scria în prefaţa Liturghierului din 1679 că l-a tradus „pre limba românească de pe elinească (...) să înţeleagă toţi care nu-nţeleg sărbiaşte sau eliniaşte”.

În alte numeroase cărţi de cult, care au avut o circulaţie largă în toate cele trei ţări româneşti, se accentuează mereu ideea unităţii poporului nostru. Se ştie că dintre cărţile de cult, în copie manuscrisă sau tipărită, Cazania lui Varlaam a avut cea mai largă circulaţie în Ţara Românească, Transilvania şi Moldova, fiind citită şi căutată, pentru frumuseţea graiului şi a conţinutului ei, nu numai de episcopi şi preoţi, dar chiar şi de sătenii care ştiau să citească. Până şi astăzi ea se mai păstrează în multe biserici din Transilvania. Fiind mult căutată şi preţuită, în anul 1699, Mitropolitul Atanasie Anghel a retipărit-o cu uşoare modificări. Ceea ce trebuie subliniat însă, este faptul că preocuparea Mitropolitului Varlaam de a tipări cărţi în limba română, pentru toţi românii, arată că el era conştient de unitatea lor, iar circulaţia Cazaniei sale arată rolul îndeplinit de el pentru apărarea credinţei ortodoxe şi întărirea unităţii naţionale româneşti.

Între cele trei ţări româneşti s-au făcut schimburi de tipografi. Astfel, în Transilvania a lucrat Filip Moldoveanul (1512-1556), urmat de diaconul Coresi din Ţara Românească, a cărui activitate tipografică în limba română a făcut din Braşov un centru inter-românesc, un centru de legătură pentru toate ţările române, deoarece cărţile tipărite de el au fost folosite şi în bisericile din Moldova, ca şi în cele din Ţara Românească. Prin cărţile tipărite de Coresi şi alţi tipografi, nu numai la Braşov, dar şi la Dealu, Govora, Iaşi, Târgovişte, citite de toţi românii, s-a format o limbă literară unică. Biblia lui Şerban Cantacuzino (1688) a fost revizuită peste un veac de Samuel Micu Klein, peste câteva decenii (1854-1856) de episcopul Filotei al Buzăului şi de Sf. Andrei Şaguna la Sibiu (1856-1858). De asemenea, între Moldova, Ţara Românească şi Transilvania a fost un schimb continuu de dascăli, de copişti şi de zugravi de biserici, care au dezvoltat o activitate foarte rodnică.

(Redacția Revistei Mitropolia Moldovei și Sucevei, „Cinci decenii de la unirea Transilvaniei cu Țara 1 decembrie 1918 – 1 decembrie 1968”, în: Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, Vol. I, Basilica, București, 2018, pp. 209-210)