Fiecare gând intră în inimă prin imaginaţia produsă de anumite simţuri. Când nu ne vom controla cugetarea, atunci se împrăştie în fantasme necuviincioase şi rugăciunea este neglijată. Fără de ea nimic nu putem face noi singuri. Când prin mânie (turbare) viclenii draci înmulţesc înlăuntrul nostru gândurile viclene, atunci prin silă şi stăruinţă vom ţine dumnezeiasca invocare, care îi desfiinţează pe aceştia.

Aceasta este îndatorirea pe care au accentuat-o Părinţii noştri cei purtători de Dumnezeu: „Numele lui Iisus să se lipească de respiraţia ta, şi atunci vei cunoaşte folosul liniştirii (isihiei)” şi „cu numele lui Iisus războieşte-i pe vrăjmaşi”.

Trebuie să ne ostenim ca să ne păzim comorile. Iar aceasta este paza minţii, necurmata chemare a numelui lui Iisus Hristos, desăvârşita lipsă de griji a inimii, întru care şi cugetarea în aceeaşi cinste este ţinută. În această lucrare ostenitoare este cu putinţă să ne doară puţin inima, însă nu va întârzia mângâierea harului.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, p. 157)