- Spuneţi-ne, Părinte Rafail, de ce v-ati făcut călugăr şi dacă sunteţi satisfăcut de starea aceasta pe care o aveţi?

- Şi călugăria mea a fost o criză, paralelă cu cea a revenirii la Ortodoxie. Căci mă gândeam: „Nu cumva dracul vrea nu numai să mă întoarcă la Ortodoxie, ci să mă facă şi cumva călugăr?! Ce nefericire, ce nebunie, ce smintiri!” Dar tot acelaşi şarpe îmi spunea: „Dar dacă aceasta este un lucru bun, pe care Dumnezeu îl vrea?”. „Nu”, mă împotriveam eu. Până la urmă am ajuns la aceeaşi soluţie: „Doamne, dacă vrei să fiu călugăr, Tu trebuie să mă convingi, prostia mea să o convingi; inima asta întunecată să o convingi”. Dacă sunt satisfăcut de călugărie? Vă marturisesc că, mulţumită lui Dumnezeu, n-am avut niciodată, după aceea, vreo îndoială în toate încercările prin care am trecut. Sunt însă foarte nesatisfăcut de rezultate, dar asta nu-i din vina lui Dumnezeu, ci din vina mea. M-a trecut Dumnezeu prin crize, dar mi-a vorbit. Şi m-a convins. În loc să-mi tragă două palme şi să-mi zică: „Acum vino şi stai în casa Tatălui tău, ca Fiul risipitor”, mi-a dat mângâierea de a cunoaşte Ortodoxia, nu ca fiind mai puternică sau mai adevărată, ci ca fiind însuşi sufletul omului, aşa cum l-a făcut Dumnezeu.

(Celălalt Noica, Mărturii ale monahului Rafail Noica, Editura Anastasia, 1998, pp. 95)