O mamă văduvă era internată într-un spital cu copilul său de numai doi ani, care era pe moarte din cauza leucemiei. Durerea femeii era imensă, pentru că deja pierduse alți doi copii, iar acum vedea cum îl pierde și pe ultimul, al treilea vlăstar al ei. Cu cât treceau orele, cu atâta creștea și deznădejdea mamei.

Era ora 02.00 noaptea când, cu totul neașteptat, a trecut prin salon directorul secției, să vadă o fetiță aflată alături. Ca încurajare, l-a consultat și pe copilul acela de doi ani al mamei neconsolate. I-a spus:

‒ Îmi pare foarte rău, doamna mea. Mai bine este să iei copilul și să pleacați acasă, pentru ca el măcar să moară liniștit în brațele tale.

Cum a auzit lucrurile acestea din gura medicului, sărmana mamă a izbucnit în hohote de plâns, a înfășurat copilul într-o cuvertură, l-a strâns în brațe și a plecat fugind.

Pe stradă, pretutindeni era pustietate și liniște. Traficul se oprise. La o curbă a drumului, mama a văzut dintr-odată o tânără femeie, de aproximativ 30 ani care tocmai își terminase „serviciul” de moravuri ușoare, deoarece era o prostituată. Cum a ajuns în fața ei, mama disperată, care nu mai știa ce face, a oprit-o și i-a dat cu forța copilul să-l țină în brațe. În același timp, a căzut la picioarele ei și a strigat: „Vindecă pe copilul meu! Vindecă pe copilul meu...!”.

Tânăra de moravuri ușoare s-a pierdut cu firea. Era o simplă păcătoasă, scufundată în mocirla desfrânării. Ce putea ea să facă pentru copil?... La picioarele ei o mamă, în brațele ei un copil ce se stingea. Îl vedea că este pe moarte. Și-a ridicat ochii spre cer și a spus cu voce tare:

‒ Ce rugăciune să fac acum, Dumnezeul meu? Eu sunt păcătoasă, eu sunt desfrânată! Doar ce mi-am terminat „treaba”. Doamne, dacă nu mă asculți pe mine – și nu mă vei auzi, desigur, pentru că sunt păcătoasă –, ascultă măcar pe această mamă îndurerată!

În acel moment s-a întâmplat minunea! A coborât o lumină din cer și copilul și-a deschis ochii, strigând:

‒ Mămica mea!

Copil și-a întins mâinile îmbrățișând tânăra femeie, deoarece credea că aceasta era mama lui.

‒  Iată, ia-ți înapoi copilul. Dumnezeu s-a milostivit și a făcut o minune!

Dumnezeu a auzit rugăciunea unei păcătoase, a unei desfrânate, și nu a mamei! Acest lucru a zdruncinat „apele” stătătoare din sufletul femeii păcătoase, încât cu zdrobire de inimă și pocăință, cu spovedanie, și-a schimbat pentru totdeauna întunericul păcatului cu noua viață luminoasă în Hristos. Slavă Numelui Tău, Doamne!