Copilul, fiinţă nouă şi neprihănită, necumpărată de ispitele aparenţelor înşelătoare, culege pretutindeni urmele minunilor. Când un copil deschide pentru prima oară ochii, întreg universul cu tainele sale joacă în apele luminate ale ochilor săi.

De aceea Iisus iubea atât de mult copiii, de aceea i-a arătat ca pe un simbol al creştinismului, lume nouă care punea preţ pe nevinovăţie şi naivitate îngerească, pe frăgezime şi sete de înţeles. „De nu vă faceţi la fel ca pruncii, nici că veţi intra în Împărăţia Cerurilor”.

Copilul este o făptură biblică originară. Copilul este o făptură a vieţii neîntinate, este o floare deschisă luminii, este un îndemn la simplitate şi frumuseţe. În el vorbeşte frântura de cer dată omului odată cu începutul.

Copilul este un mare dar al vieţii noastre aici: aduce cu el inocenţa, drăgălăşenia şi bunătatea. Copilul îndulceşte viaţa noastră atât de amară; făptura sa mică cu aripi la suflet ne dă multe învăţăminte. Un scriitor a spus: „Zâmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu”. În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de lumină şi frumuseţe.

Când întrebările bat la porţile gândului tău împovărat şi cer dezlegare, când umbrele amintirilor alunecă pe pereţii sufletului şi cer o rază de soare, atunci stai de vorbă cu copiii!

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 108-109)