Cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat nestingherit după Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431), sinod la care s-a condamnat erezia lui Nestorie și s-a formulat esența doctrinei mariale ortodoxe, prin recu­noașterea rolului Preasfintei Fecioare în împlinirea iconomiei mântuirii, prin întruparea Fiului lui Dum­nezeu. Pregătind-o pentru a primi să nască pe Fiul, Duhul Sfânt a făcut-o pe Maica Domnului un ales chi­vot sfințit al lui Dumnezeu. De această sfințire se leagă și pururea fecioria sa, proclamată la Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol (553).

Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria a fost revelată cu mulți ani înainte, prin pana profetului Isaia, care zice: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel” (7, 14). Și, „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, [...] ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere”, cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 4, 4-7).

Însă Cel a cărui obârșie „este dintru început, din zilele veșniciei” (Miheia 5, 1-2) nu s-ar fi putut întrupa și naște fără o consultare prealabilă a voii Maicii Domnului, chiar dacă ea a fost aleasă să îl nască pe „Fiul Celui Preaînalt” (Luca 1, 32). În planul de mântuire al lui Dumnezeu, a fost nevoie de acceptul Maicii Domnului, care este deodată Maică și Fecioară. Ea reprezintă noua Eva, după cum Adam a fost „chip al Celui ce avea să vină” (Romani 5, 14).

Planul de mântuire al lui Dumnezeu urma să se împlinească în funcție de acceptul Maicii Domnului. Nedumerirea ei – „cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?” (Luca 1, 34) – a fost conver­tită în arhicunoscutul fiat „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!” (Luca 1, 36). Steaua pre­zisă de Valaam – „Îl văd, dar acum încă nu este; Îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacob” (Numeri 24,17) – este Cel care a răsărit din Fecioara Maria și a ridicat „vălul” Vechiului Testament (II Corinteni 3, 14).

(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții – O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 39-40)