Ce fel de iubire este aceea ce împiedică naşterea unei vieţi, a unui copil, a unei fiinţe a cărei definiţie este puritate, candoare şi lumină? O iubire deplină presupune o dăruire deplină: trupească, dar şi sufletească, fără obiecte sau pastile care mai mult ne despart decât ne apropie. Anticoncepţionalele orale se numesc „anti-baby”. Adică „împotriva copilului!” Te poţi feri de răceală sau de diferiţi viruşi, dar până şi de un copil? A devenit şi acesta un duşman al iubirii dintre două persoane? Sau încă nu e timpul lui? E doar timpul plăcerii, al satisfacţiei pătimaşe?! Atât timp cât nu vei dori un copil, nici pe Dumnezeu nu-L poţi dori. Se vede bine că se intercondiţioneză reciproc! Hristos nu are loc între două trupuri care se caută pătimaş doar pentru a-şi provoca plăcere.(…) Acolo unde nu este Hristos, de fapt, nu este nimic. Tot ceea ce ţi se pare că ai, de fapt este o impresie, o autosugestie care se numeşte pur şi simplu păcat, şi care se va sfârşi mai devreme decât crezi. Dacă anticoncepţionalele ar dispărea subit din lume, să zicem că la noapte, atunci cu siguranţă multe „iubiri” s-ar destrăma. Adevărul ar ieşi la suprafaţă. Dar aşa, lucrurile mai întârzie în a se descoperi, plăcerea ne ţine „vii”, ne ţine plini de egoism şi de păcat, ne ţine departe de Hristos, departe de propriile suflete, departe de sufletul celui de lângă mine.

(Monahul Paulin, Iubire, spovedanie şi libertate, Editura Egumeniţa, 2008, pp.125-126)