Îngerul de la Vitezda, vestitor al Sfântului Botez
Apa în care Se va coborî acum Duhul Sfânt Însuși va fi de folos tuturor celor ce vor primi prin Sfântul Botez puterea mântuitoare nesfârșită a Duhului dumnezeiesc.
La Cincizecimea mozaică se coborau îngerii ca să vindece un singur bolnav, arătând încă o lucrare limitată a lui Dumnezeu față de omenire, ca prevestire a venirii Fiului Său propriu pentru mântuirea tuturor celor ce voiesc să-L primească.
Lucrarea în oameni o va arăta Hristos prin Duhul Sfânt, aflat în El Însuși și comunicat din El Însuși, la Rusalii. Și prin vindecarea de către El Însuși, sau prin Duhul Sfânt din El, Hristos face trecerea de la lucrarea limitată a lui Dumnezeu prin Lege, la lucrarea Lui directă în toți oamenii.
Apa în care Se va coborî acum Duhul Sfânt Însuși va fi de folos tuturor celor ce vor primi prin Sfântul Botez puterea mântuitoare nesfârșită a Duhului dumnezeiesc. Dar înainte de instituirea Botezului pentru toți, care s-a făcut după Înviere, Iisus vindecă pe unii bolnavi, pe care îi întâlnește și care îi cer vindecarea, prin cuvântul Său direct.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 424 la Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 41, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, pp. 168-169)
Să păstrăm evlavia în biserică pentru a nu-i întrista pe sfinții îngeri
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro