Corabia, propovăduirea, mrejele și peștii (Luca 5, 1-11)

Puncte de vedere

Corabia, propovăduirea, mrejele și peștii (Luca 5, 1-11)

Întreaga minune e, în fapt, o metaforă care vine să vorbească despre menirea ulterioară a celor în cauză. Despre modul în care Iisus îi va ajuta să se reinventeze. Le va da o misiune ce depășește cu mult orizonturile lacului Ghenizaretului și are un mesaj ce străbate timpul.

Text și context

Hristos e prezentat astăzi în două ipostaze: cea a Propovăduitorului și cea a Protagonistului unui eveniment măreț. Terasa naturală de pe malul Ghenizaretului permitea publicului să-L asculte stând relativ confortabil. Urcarea în corabia lui Simon Îi va îngădui să fie, la rândul Său, vizibil. E de presupus că, ajutat de un vânt prielnic, cuvântul Lui va fi ajuns mai ușor la urechile auditorului. Ca atare, mulțimile au ocazia să-și ostoiască setea de cuvântul dumnezeiesc și să primească învățături valoroase. 

Pescuirea

Odată încheiată misiunea prin cuvânt, Hristos are grijă de cei care L-au găzduit. Pescarii de pe corabie ajung asfel să se bucure de atenția Sa. „Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi”, îi spune lui Simon. Cel în cauză e de-a dreptul contrariat de cele auzite. Nu-i face plăcere ca un nepriceput în arta pescuitului să-i dea lecții. Ține să-I arate acest lucru și să-I explice cine e expertul în astfel de probleme. Politicos, dar ferm și respectuos, lăsând totodată Învățătorului posibilitatea ultimului cuvânt: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele”, zice el. Dar Domnul e hotărât să nu dea înapoi. Efectul e imediat. Odată aruncate mrejele, acestea se umplu de pește. Atât de mult, încât e nevoie de ajutor din partea colegilor. Ambele corăbii se umplu de pește, astfel că aproape se scufundă. După o noapte în care, în ciuda tuturor eforturilor, osteneala celor în cauză, nu primește nici măcar cel mai mic semn al bunăvoinței divine. 

Simon

Acest lucru face ca manifestarea lui Simon să fie aproape firească. Omul, speriat de aroganța pe care o arătase adineauri și conștient că se găsește în fața cuiva aparte, cade în genunchi și Îi cere să plece. Nu pentru că i-ar displăcea Cel care îi stă în față. Ci pentru că sesizează discrepanța existentă între micimea lui și măreția Aceluia. Domnul nu îngăduie, totuși, un deznodământ trist. Nu pleacă. Dimpotrivă. Mesajul Său e unul clar, care nu admite refuz: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”. Astfel, Simon devine Petru, iar ceata viitorilor ucenici îi va cunoaște deopotrivă zelul, inconsecvențele și efortul în actul propovăduirii. 

În loc de concluzii

Pericopa de astăzi înglobează, din punct de vedere simbolic, mai multe mesaje. Am vorbit în parte despre ele și în alte rânduri, de aceea, mă voi limita doar la a puncta câteva aspecte interesante. Ea îl aduce în atenție pe Hristos ca Dumnezeu care săvârșește minuni. Stăpânește stihiile. E capabil să îi intrige pe bieții pescari galileeni, răstălmăcindu-le știința și semnele. Apoi, îi transformă în pescari de oameni. Căci întreaga minune e, în fapt, o metaforă care vine să vorbească despre menirea ulterioară a celor în cauză. Despre modul în care Iisus îi va ajuta să se reinventeze. Le va da o misiune ce depășește cu mult orizonturile lacului Ghenizaretului și are un mesaj ce străbate timpul.

Citită în cheia lui Petru, ea vine să vorbească și despre altceva. Despre onestitate, simplitate și chiar frică. Despre dorința de a recunoaște măreția și a-ți vedea lungul nasului. Corifeul cetei nu-I cere Fiului lui Dumnezeu să plece din motive de dispreț. O face pentru că se teme ca nu cumva, micimea lui să-I umbrească Lui măreția. Într-o lume în care încercăm adesea, cu orice chip, să ne aninăm micimile de lucruri ori de oameni mari, fără a ține cont de faptul că uneori am putea să îi compromitem făcând aceasta, mai este oare actual mesajul transmis de viitorul Petru? Îndrăzniți!