Corala „Cantus Domini” a concertat la Biserica „Sfântul Elefterie” din Capitală
În seara zilei de 22 aprilie 2016, corala „Cantus Domini” a susţinut un concert la Biserica „Sfântul Elefterie” din Bucureşti. La eveniment au fost prezenţi numeroşi credincioşi.
Corala, dirijată de părintele arhidiacon Răzvan Ştefan, a interpretat piese religioase specifice Postului Mare din repertoriul mai multor compozitori români și străini, după cum urmează: Ioan D. Chirescu, Paul Constantinescu, Doru Popovici, Gheorghe Danga, Stepan Ivanovich Davîdov, etc. În această seară a făcut parte din componenţa acestui Grup coral bărbătesc şi părintele Cristian Deheleanu.
Concertul face parte din Programul Stagiunii Corale Paul Constantinescu, organizată de Asociaţia Naţională Corală din România.
Corul „Cantus Domini”, afiliat Asociaţiei Studenţilor Teologi Ortodocşi (A.S.T.O.), a apărut din iniţiativa unor iubitori de muzică - tineri de formaţie teologică şi/sau muzicală. Întrucât majoritatea membrilor acestui cor sunt foşti şi actuali absolvenţi de seminar din Bucureşti, chiar şi actuali seminarişti, caracterul muzicii interpretate este în mare parte sacru, dar repertoriul corului abordează şi muzica de tradiţie folclorică prelucrată pentru cor bărbătesc de personalităţi marcante ale muzicii corale româneşti.
Sursa: basilica.ro