„Creativitate prin artă și tradiție românească”: a V-a ediție a școlii de vară de la Rignano Flaminio
În perioada 7 iunie - 26 septembrie 2021, la schitul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” de la Rignano Flaminio se desfășoară Școala de vară cu tema „Creativitate prin artă și tradiție românească”.
Evenimentul, ajuns la cea de-a cincea ediție, este organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, este finanțat de către Secretariatului General al Guvernului Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și beneficiază de patronajul Ambasadei României în Italia, al Ambasadei Republicii Republicii Moldova în Italia, al Ambasadei României la Sfântul Scaun, în parteneriat cu mai multe asociații culturale și instituții mass-media.
Beneficiarii proiectului sunt copiii români, basarabeni și nu numai din localitățile învecinate, al căror număr a ajuns în acest an la peste 100. Pe parcursul zilelor petrecute în tabără, tinerii sunt invitați să descopere cultura, tradiția și spiritualitatea românească, prin intermediul unei largi palete de activități.
Programul liturgic cotidian este însoțit de mai multe activități și ateliere conexe:
- Atelierul de creație și artizanat românesc;
- Atelierul de povești (Limba română prin povești și poezii);
- Tradiții și obieciuri românești;
- Comunicare prin artă (atelier de teatru/actorie);
- Atelierul de educație civică;
- Atelierul de identitate europeană;
- Dansuri populare românești;
- Jocuri sociale și recreative;
- Concursuri și jocuri („Cunoaște România”).
Activitățile atelierelor se desfășoară sub îndrumarea mai multor profesori din țară și din străinătate, precum: lect. univ. dr. Mihai Grigore (de la Universitatea Valahia din Târgoviste, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Directorul Departamentului de Drept), conf. univ. dr. Vasile Timiș (de la Universitatea „Babeș-Bolyai” și Accademia di Romania in Roma, Inspector General pentru religie), lect. univ. dr. Eugenia Bojoga (Colegiul Pio, Roma), protos. dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu (Accademia di Romania in Roma), prof. dr. Mircea Costel (Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza”, Constanța), Elena Constantin (artist plastic din București), Mihaela Bădescu (artist plastic, Muzeul Satului din București), care sunt sunt secondați de diverși voluntari, recrutați atât din rândul tinerilor comunității, cât și dintre părinții copiilor participanți.
Întregul proces este coordonat de către părintele Ieromonah Ștefan Simion, egumenul Schitului „Sfântul Ilie”și doamna Daniela Ghețeu.
La finalul școlii de vară, copiii care se vor remarca printr-o implicare activă deosebită, vor fi distinși de către organizatori cu diplome și premii.
„Dat fiind faptul că acest an a fost dedicat de către Patriarhia Română pastorației românilor din diaspora, evenimentul se dorește a fi parte dintr-un proiect mai amplu, în cadrul căruia tinerii români de pe meleagurile italiene sunt ajutați să nu-și uite rădăcinile și să-și cunoască tradițiile strămoșești. Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect, în mod special domnilor profesori care dau dovadă de profesionalism, răbdare și dragoste față de copiii noștri, voluntarilor care se ostenesc și nu în în ultimul rând părinților care ne-au încredințat copiii. Ne dorim ca acest proiect să continue mereu mai actual, răspunzând nevoilor copiilor comunității noastre, și astefl ei să se simtă mereu aproape de patria mamă”, a declarat părintele ieromonah Simion Ștefan.