Tăria şi puterea care se naşte din credinţă a arătat-o Domnul oarecând ucenicilor Săi cu pecetluirea cuvântului „Amin”, ca şi cum ar fi grăit cu jurământ: Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă vefi avea credinţă cât un grăunte de muştar; veţi zice muntelui acestuia: mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Mt. 17, 20).

Atât este de puternică credinţa cea neîndoită; iar de va fi cineva cu credinţă îndoielnică, acela se va scufunda în mijlocul valurilor ca şi apostolul Petru (Mt. 14, 30); asemenea, fără credinţă, nimeni nu poate să fie plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11, 6). Credinţa despre care mărturisim aici este cea arătată cu faptele, căci ce folos este, spune Iacov Apostolul, de are cineva credinţă iar faptele credinţei nu le are? Poate oare credinţa singură să-l mântuiască pe dânsul? Nu ajunge numai cu putere a crede lui Dumnezeu sau doar a avea chipul credinţei, ci credinţa din fapte trebuie arătată. Credinţa în lucrare se vădeşte, iar credinţa fără fapte, chiar de poate muta şi munţii din loc în loc, tot nu ajunge pentru a ne mântui pe noi. A muta munţii de multe ori nimic nu înseamnă, ci mai de preţ este a ne muta pe noi din cele de jos la cele de sus şi din cele rele la cele bune î şi din cele pământeşti la cele cereşti.

(Colecție coordonată de Ignatie Monahul, Povățuiri creștine pentru tineri, Editura Anastasia, București, 2001, p. 17)