La orele noastre de psihologie, le dăm copiilor un mic test: le propunem să deseneze o scăriţă din zece trepte şi-i rugăm să scrie pe fiecare treaptă câte o calitate a omului. Sus – cea mai importantă, iar jos – cea mai puţin importantă, după părerea lor. Rezultatul este impresionant. Deseori, băieţii adolescenţi menţionează printre trăsăturile cele mai importante ale omului bun... hărnicia, perseverenţa, ordinea. Numai arta brodatului mai lipseşte să o pomenească! În schimb, curajul, dacă este prezent, se află pe una dintre ultimele trepte.

În plus, mamele, care cultivă ele însele în fiii lor astfel de reprezentări ale vieţii, se plâng apoi de lipsa de iniţiativă, incapacitatea de a opune rezistenţă agresorului, lipsa dorinţei de a depăşi greutăţile. De unde să apară dorinţa de a depăşi greutăţile? Ce aud ei ceas de ceas, dacă nu minut de minut, în multe familii? „Nu te duce acolo – este periculos, nu face aia – te poţi răni, nu ridica greutăţi – îţi vei strica sănătatea, nu atinge, nu urca, nu îndrăzni...” Despre ce fel de iniţiativă putem discuta în condiţiile unei astfel de educaţii?

Desigur, frica mamelor este de înţeles. Fiul este unic (cel mai des suferă, din pricina protejării exagerate, copiii din familiile cu un singur copil) şi mamelor le este frică să nu i se întâmple ceva rău băiatului. Iată de ce, gândesc ele, este mai bine să ne asigurăm. Un astfel de tratament este de înțeles doar la prima vedere. Poate vă veţi întreba de ce. În realitate, în spatele lui se ascund raţionamente egoiste. Prin protejarea exagerată, mamele şi bunicile îl educă pe copil pentru sine, îl educă astfel încât să le fie lor comod. Şi nu meditează serios asupra consecinţelor, deşi ar trebui să o facă, întrucât aceasta este o atitudine mioapă.

Înăbuşind bărbăţia în copil, femeile denaturează natura bărbătească, iar o violenţă atât de grosolană nu poate rămâne pedepsită. Prin efectul de ricoşeu, aceasta se va răsfrânge şi asupra celor apropiaţi.

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de Pr. Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 208-209)