În ziua Cincizecimii, la praznicul cel după praznice, la împlinirea făgăduinței, Duhul lui Dumnezeu, cea de a treia Persoană a Sfintei Treimi, coboară în lume pentru a o întări și a o pregăti pe aceasta pentru Împărăția Cerurilor.

Duhul Sfânt, Cel ce Se purta deasupra apelor la facerea lumii, Se află acum, ca și la Botezul Domnului, deasupra apei botezului din cristelnița bisericii și Se coboară în sufletul fiecărui creștin nou botezat în numele Sfintei Treimi.

Duhul Sfânt este Cel care revarsă din vistieriile Sale, daruri bogate peste cel ce iese din apa botezului și îi dă puterea de a lupta împotriva stăpânitorului acestui veac.

Duhul Sfânt este dat omului la Mirungere când este pecetluit cu puterea Duhului Celui de viață făcător și pătrunde în toată ființa celui însemnat.

În toate Sfintele Taine Duhul Sfânt Se împărtășește credincioșilor care iau parte cu credință la săvârșirea acestora, dar mai cu seamă la Dumnezeiasca Liturghie, când preotul se roagă lui Dumnezeu să trimită peste tot poporul care stă de față pe Duhul cel Sfânt și Mângâietor.

Cât este de însetat sufletul omului de Duhul Sfânt... dacă ar ști omul că setea sufletului său este după Duhul cel Sfânt a lui Dumnezeu cu siguranță că toată viața sa ar încerca să-l aducă în sufletul său și să lucreze în inima sa pentru a-l ține cât mai mult în el. Dar el se pleacă spre cele ale lumii, cele ale păcatului și nu cunoaște pe Duhul Sfânt, căci dacă L-ar cunoaște cu adevărat, atunci negreșit îl va cunoaște pe Fiul și l-ar afla pe Tatăl.

Apa cea vie care potolește dar îl și face pe cel care o bea să o dorească neîncetat, pentru că Domnul este izvor nesecat și nesfârșit de bunătăți, nu vine decât din puterea Duhului Sfânt.

Cum poate omul să dobândească Duhul Sfânt? Știm noi că viața creștină este dobândirea Duhului Sfânt?

Sunt multe căi prin care Duhul Sfânt pătrunde în viața omului și sălășluiește în el.

Mai întâi prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin deplina libertate fără de care Duhul Sfânt nu poate fi prezent, apoi prin smerenie, căci unde nu este o inimă smerită Duhul Sfânt nu locuiește în ea și prin iubirea de vrăjmași, care este dovada cea mai clară că Duhul Sfânt este în om.

Cum poți recunoaște omul purtător de Duhul cel Sfânt?

Chipul celui ce îl are pe Duhul Sfânt în inima sa este plin de lumină și mereu cu un zâmbet odihnitor, mintea lui poate vedea și înțelege lucrurile subtile, iar gesturile omului încărcat de Duhul lui Dumnezeu sunt mereu atente și pline de dragoste. Omul pătruns de Duhul Sfânt este tot dragoste.

Când Duhul Sfânt găsește loc în inimă, ea capătă o liniște și o pace ce nu poate fi spusă prin cuvinte.

În preajma unui astfel de om te odihnești și dorești mereu să stai în prezența lui, căci Duhul lui Dumnezeu se află în inima lui și răspândește în afară o liniște dumnezeiască.

Un astfel de om chiar de s-ar ascunde în desișul unei păduri, bătăile inimii lui pline de Duhul Domnului sunt auzite de sufletele cele însetate de apa cea vie.

În Duhul Sfânt oamenii se cunosc cu adevărat. Pentru că între oamenii purtători de Duhul Sfânt nu este loc de viclenie sau de judecata celuilalt, care oprește orice revărsare de har, și astfel relația dintre ei nu este cu nimic alterată și vederea celuilat este cu adevărat o vedere prin ochii iubitori ai Domnului. Cel purtător de Duhul Domnului vede curat și limpede omul și darurile sale, dar tot atât de clar vede și suferința și păcatele acestei lumi și se roagă cu suspine pentru întreaga lume.

Astfel de oameni purtători de Dumnezeu devin mărturisitori ai credinței prin simplitatea vieții și prin trăirea autentică a vieții în Hristos, căci cu adevărat oamenii plini de Duhul Sfânt au o viață autentică în Hristos și sunt cu adevărat mărturisitori ai credinței. Și faptele și cuvintele vădesc un astfel de om al lui Dumnezeu.

Dar de ce harul lui Dumnezeu nu rămâne în noi?

Întristarea sufletului după harul Duhului Sfânt care s-a retras din el nu își poate găsi alinare decât prin pocăința sinceră și recunoașterea îngâmfării minții. Duhul Sfânt este gingaș și discret. Când omul se umple de sine, atunci Duhul Sfânt nu mai are loc în inima acelui om și se retrage ușor, căci Duhul Sfânt nu locuiește decât într-o inimă făcută potir pentru El.

Duhul Sfânt nu se poate dobândi dacă nu există o stare permanentă de rugăciune, de iertare, nu poate veni Duhul fără o inimă smerită și fără nejudecarea aproapelui.

Creștinul care se dechide spre Dumnezeu își transformă întreaga lui viață într-o așteptare a Duhului Sfânt.