În pravila bisericească ortodoxă se spune că “superstiţia este o credinţă de prisos (falsă), prin care Dumnezeu este defăimat. Superstiţiile sunt moştenite de la strămoşii păgâni şi s-au păstrat în popor de cei neştiutori. Cine crede în ele săvârşeşte un păcat, căci prin ele se falsifică adevărul dumnezeiesc şi se canonisesc ca şi vrăjitoria”. Preoţii ortodocşi au atras atenţia, în nenumărate rânduri, că este interzisă credinţa în superstiţii. Şi totuşi, aproape că nu există român care să nu aibă cel puţin o superstiţie, indiferent cât de credincios ar fi. Acest lucru este, până la urmă, un paradox. Când „frica de Dumnezeu” se transformă în „frică de superstiţii”, acestea ajung să fie ridicate la rang de religie.

De unde această credinţă puternică în superstiţii? Una dintre explicaţii ar fi ca multe dintre ele s-au adeverit de-a lungul timpului. Dar şi pentru aceasta există o motivaţie: atunci când crezi cu tărie că un lucru se va întâmpla, acel lucru chiar se va întâmpla, în plus, nu de puţine ori oamenii au constatat că, de exemplu, cifra 13, pisica neagră sau întoarcerea din drum nu au adus deloc ghinion, ci dimpotrivă, sau ca oglinda spartă n-a fost urmată de nici o nenorocire, ba chiar, uneori, s-au petrecut evenimente fericite.

Ce spune Biserica

Dar, oricâte argumente ştiinţifice şi religioase s-ar aduce, românii continuă, la început de secol XXI, să creadă în superstiţii. Biserica Ortodoxă a identificat câteva dintre superstiţii, îndemnând credincioşii să renunţe la ele. În raport cu învăţăturile bisericeşti, puteţi mătura liniştiţi seara prin casă, să daţi foc împrumut, să spălaţi şi să coaseţi vinerea, să începeţi un lucru marţea sau sâmbătă, să cheltuiţi bani lunea, să vă întoarceţi din drum şi să rămâneţi nepăsători atunci când pisica neagră vă taie calea. (Apropo: dacă se întâlnește un preot cu o pisică neagră, cui îi va merge rău?) Nu va fi nici o problemă dacă se vor şterge două persoane în acelaşi timp cu acelaşi prosop şi nu vă va merge rău dacă vă mănâncă nasul sau vi se zbate ochiul.

Biserica atenţionează că sunt superstiţii portul talismanelor, datul peste groapă a unui cocoș la înmormântarea cuiva, spartul cănilor la înmormântare, cele 24 de opriri, credinţa că momentul în care cânta cucuveaua înseamnă prevestirea morţii cuiva, aruncarea banilor în fântână pentru împlinirea unor dorinţe, aruncarea banilor pe drum ori prin ape, atunci când se merge cu un cortegiu mortuar şi că nu este bine a se boteza în aceeaşi apă mai mulţi copii. Tot superstiţie este considerat şi crezul că împărtăşirea celui bolnav ar aduce după sine şi obştescul sfârşit, mai ales dacă este şi într-o stare de boală mai avansată sau incurabilă sau că săvârşirea Sfântului Maslu persoanelor care sunt bolnave are rostul de a grăbi sfârşitul acestora. De asemenea, întâlnirea cu preotul nu înseamnă neşansă, ghinion, nenorocire ori blestem.

Superstiţii sunt credinţa în vise, ghicitul în cafea, bătutul în lemn şi scuipatul în sân, precum şi legarea unei aţe roşii la copii pentru alungarea deochiului.

(Continuarea, în saitul parohiei Satul Nou din Botoşani)