Cu gentilețe, despre Război și războiul cu sine

Veți privi astfel în ochi o lume demnă, axată pe iubirea vieții și refuzul dezagregării umane. Un Bunic oltean al tuturor, în fapt. Un chip de pandur universal. Citindu-i memoriile, învățăm că dorul, iubirea de Țară, cultura crescută în tihnă sunt trepte ale supraviețuirii.

Nu sunt multe cărțile scrise cu discreție. Adrian-Silvan Ionescu, istoric și critic de artă, muzeograf și profesor, doctor în științe istorice – cunoscut pasionaților de reconstruirea istorică a unor momente importante și admirabil cunoscător al istoriei uniformelor – este editorul memoriilor bunicului său: Constantin Ionescu. Prizonier în Germania. Însemnările unui Căpitan de Artilerie 1916-1917 (Humanitas, 2021, 109 pg. și fotografii remarcabile). O lectură de sâmbătă după-amiaza. De o frumusețe a scris-rostitului remarcabilă. Editorului îi revine meritul – deloc neînsemnat – de a aduce la viață icoana unui om remarcabil. Linia vieții autorului memoriilor este identică multor oameni din generația sa – chiar de Aur – și totuși deosebită.

Născut în 24 August 1878, cu obârșii în Oltenia, fiu al unor proprietari de pământ cu o deosebită deschidere spre educarea copiilor lor. Sunt impresionante primele pagini ale memoriilor – intitulate „Din viața mea” și dedicate soției sale Zaha (Atena Zaharula „Zaha” Ionescu, născută Kindilide, 1890-1973) – scrise la 1500 de kilometri departe de casă , începute în insula Danholm, insulă în Marea Baltică în fața orașului Straslung. Un dor firesc și curajos destăinuie un suflet incredibil de frumos. Veți citi despre disperare și curaj, moarte și viață, durere și lumină. Nu. Nu sunt simple memorii de lagăr, ci spovedania unui om care refuză să fie învins. Cuvintele vii – tonus de oltean școlit și exersat ca avocat și procuror, se simte – redau imagini pline de sens mărturisitor, încât ai senzația că participi la un film de epocă. Atenția la imagini nu este fără rost. În sufletul scriitorului – fără pretenții însă că ar avea un condei remarcabil – locuiește fotograful, maestrul atent la lumini și umbre, la nuanțe. Un ostaș luat prizonier – nepotul său are atenta grijă de a-l integra în fenomenul acesta memorialistic în care Adrian-Silvan Ionescu este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști – ne eliberează de urâtul Războiului. Ne descoperă chipuri, istorii, ratări și tertipuri ale lumii în care supraviețuiește. Căpitanul de Artilerie citește corect semnele vremii, le înregistrează în liniște, ni le redă. Îndrăznesc să spun că merită ca această carte să fie pusă pe masa cadeților ce se visează ofițeri. Pentru a învăța cum orgoliul și proasta pregătire ucid. Și să învețe de la Căpitanul Constantin Ionescu cum poți fi paternal cu subordonații, cum poți să le porți de grijă, cum poți să iubești și să faci din asta pod de supraviețuire urâciunii din jur.

Prefața scrisă de nepotul-editor (pp. 9-36) ne lămurește asupra conținuturilor morale ale vieții omului acestuia. Cum și-a iubit soția, fetele, cum a iubit nepoții și în ce mod anume verticalitatea sa a fost arestată de comunism, de oroarea celuilalt Lagăr din care s-a eliberat real abia la moartea sa, în 1963. Memoriile sale propriu-zise ne portă de la Lagărul din Danholm (pp. 41-42), în copilăria și tinerețea sa (pp. 43-49), în ofensiva din războiul din Bulgaria și momentele dificile când holera a decimat o oștire aproape transparentă de foame și nevoia întoarcerii acasă (pp. 51-51), viața de familie în vremuri liniștite (pp. 52-54), mobilizarea din 1916 – cu specială privire la data de 14 august 1916 (pp. 54-58). Apoi trăim alături de el pe Dunăre, pe Jiu, retragerea și începutul calvarului, prizonieratul de la Slatina (unde o zărește ultima dată pe iubita lui soție), drumul și „aruncarea” în Germania (pp. 59-81). O serie de poezii, descrierea drumului spre casă și... o listă de cumpărături fac și ele parte din corpusul unei mărturii trecute „pe curat” și dăruite nouă spre știință și meditare.

Ce mi se pare minunat este Albumul fotografic – despre care în repetate rânduri editorul ne vorbește ca fiind mult mai amplu, poate cel mai amplu și bogat în „cromatica” informațiilor vizuale aducând aminte de Primul Război din cele puse la dispoziție de un singur om – un iconostas alb-negru cu oameni și destine, cu minunate și curajoase mărturisiri. Veți privi astfel în ochi o lume demnă, axată pe iubirea vieții și refuzul dezagregării umane. Un Bunic oltean al tuturor, în fapt. Un chip de pandur universal. Citindu-i memoriile, învățăm că dorul, iubirea de Țară, cultura crescută în tihnă sunt trepte ale supraviețuirii. Editorul își împlinește o datorie de suflet. Iar sufletul nostru rămâne dator să se hrănească din plin din frumusețea eticii.

 

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie