Fericirea Raiului poate fi experimentată din această viaţă dacă se reunesc condiţiile necesare. Bătrânul Gavriil, călugăr din Muntele Athos zicea: „Simplitatea deplină împreunată cu frica de Dumnezeu îl conduc pe om la starea fericită în care trăiau Adam şi Eva în Rai, înainte de cădere”.

Bătrânul Amfilohie îi sfătuia pe fiii săi duhovniceşti să-i privească astfel pe ceilalţi: „Oricare ar fi slăbiciunile lor, consideraţi-i pe ceilalţi superiori vouă. Nu vă comportaţi cu duritate, ci întotdeauna să gândiţi că orice om are aceeaşi vocaţie ca şi voi. Prin harul lui Dumnezeu, eu i-am considerat pe ceilalţi superiori mie ca pe nişte sfinţi”.

Ceea ce le descoperea Bătrânul Epifanie călugărilor lui, vrând să-i întărească în lupta pentru renunţarea la voia proprie, are un interes aparte: „Ah, părinţii mei, dacă aţi şti cum mi-am zdrobit eu voia proprie! Eu am iubit două lucruri în viaţa mea: cititul şi scrisul. Dar eu m-am lipsit şi mă lipsesc de cele două, cu scopul de a fi ca cel ce a pierdut cea mai mare bucurie pe care a avut-o în lume! Când citesc Sfânta Scriptură şi scrierile Părinţilor, mă ridic de la pământ la cer. În ce priveşte scrisul, iertaţi-mă pentru mărturisirea ce v-o fac, sunt ca un om beat. Îi văd pe mulţi care vor să scrie un text: şterg, scriu, şterg din nou, scriu din nou… Eu, n-am timp să-mi notez gândurile, văd că ele mă năpădesc ca fulgii de zăpadă! Simt că stiloul meu are aripi. Dar cu toată capacitatea mea de a scrie şi cu dorul de a citi, m-am lipsit şi de una şi de alta şi am rămas să răspund la telefon, care sună fără oprire, pentru a da soluţii la o problemă sau alta, sau spovedesc ore întregi, şi nu numai intelectuali, ci şi oameni simpli şi puţin instruiţi. Nu doresc să diminuez importanţa tainei spovedaniei în comparaţie cu scrisul. Voia lui Dumnezeu, în acelaşi timp, este ca eu să spovedesc, nu ca să citesc şi să scriu, lucru ce mă atrage atât de mult!”

(Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 127-128)