simplitate

Smerenia și pocăința dau putere rugăciunii

Nu ajunge numai mărturisirea la duhovnic pentru ca să se în­tocmească bine cineva; este trebuinţă şi de pocăin­ţă. Şi orice rugăciune pe care o face cineva trebuie să înceapă cu mărturisire înaintea lui Dumnezeu. Nu să plângă şi să spună „Sunt aşa, aşa şi aşa”, iar după aceea să facă aceleaşi lucruri, căci aceasta înseamnă nesimţire. Atunci când există simţire, există şi puţină îmbunătăţire!

Cele 20 de fericiri ale Sfântului Paisie Aghioritul

Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi „din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat, dobândind Împărăţia lui Dumnezeu „întru sudoarea feței lor”.

Pocăinţa adevărată va aduce sfinţirea

Nu ne putem pocăi, dacă Domnul nu ne dă pocăinţă. Şi aceasta este valabil pentru toate. Adică se adevereşte prin cuvântul: Fără mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5). Dacă nu există temeiuri pentru a Se sălăşlui Hristos înlăuntrul nostru, pocăinţa nu vine. 

Sinceritatea rugăciunii copiilor ‒ Alfabetul pentru Dumnezeu

Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, părintele a găsit un copil care spunea ceva, și și-a dat seama seama că nu-i înțelegea cuvintele fiindcă, de fapt, copilul repeta alfabetul.  – De ce tot repeți literele? – Păi, așa îmi fac eu rugăciunea, răspunse copilul.

Satele...

Și-așa, un dor de simplitate te cuprinde... Când și cerul parcă e îmbătrânit... Doar vorba spune – Omenia nu se vinde! Și amintiți-mi – Veșnicia unde s-a născut?

Din suferința Crucii s-a născut bucuria Învierii – iată creștinismul!

Biserica exprimă cel mai bine firescul unei relații personale dezinteresate. Biserica transmite un categoric „Nu” seriozității ipocrite și bucuriei exaltate, și un categoric „Da” seriozității senine și bucuriei sobre. Adesea confundăm nevoia de a fi serioși, când vine vorba de Biserică, cu teama de pedeapsă, iar când vine vorba să ne bucurăm de viață, ne entuziasmăm de suprafață. Biserica echilibrează lucrurile: din suferința crucii s-a născut bucuria Învierii.

Cum să iubim pe Dumnezeu cu toată inima?

Toţi bolim, chiar dacă felurit, de stricăciune, de patimile pierzătoare de suflet, iar de dragostea dumnezeiască nu ne pasă, suntem reci faţă de Ziditorul şi Binefăcătorul nostru.

Îţi recomand să te rogi cu simplitate

Foloseşte rugăciunea rece, fără conţinut, ca pe o hrană a smereniei. Repetă mereu: „Sunt nevrednic, Doamne! Sunt nevrednic, Doamne!”.

Să facem milostenie cu oamenii cu adevărat nevoiași, nu cu aceia către care avem „obligații”

Chiar şi la mesele pe care le facem, îi chemăm şi îi cinstim pe prietenii noştri, care ne vor răsplăti şi ei asemenea. Nu ne-am dus să căutăm vreun sărac, care nu are ce mânca, şi să-i spunem: „Nu vii la noi, să mănânci ceva?”.

Singura noastră salvare este să ne întoarcem la simplitate

Înainte era foarte greu de trăit, osteneală multă, nevoie, sărăcie, dar multă bucurie duhovnicească, simplitate, prostime sfântă. Astăzi sunt multe înlesniri, dar pentru că nu ştim să le folosim după Dumnezeu, ne depărtează de El. E multă tulburare sufletească şi nu mai este bucuria aceea simplă.

Pagini