simplitate

Cum a adormit întru Domnul Sfântul Paisie Velicicovschi?

Sfântul Paisie de la Neamț sau Sfântul Paisie Velicicovschi a fost cea mai mare personalitate a Ortodoxiei în secolul al XVIII-lea. Viața a trăit-o în sfântă simplitate și la fel i-a fost și trecerea la Domnul.

Sufletul tău să fie liber, să trăiești ca un străin în lumea aceasta – asta înseamnă sărăcia cu duhul

În lumea asta, a fi liber înseamnă a fi străin de lume. Lumea te robește. Prin toate sistemele ei de legi, prin toate obiceiurile lumești, prin toată tradiția aceasta materială, lumea ne leagă, ne subordonează, ne face sclavi. Iar dacă nu devii sclavul acestor concepții, ești un „corp străin”, un element străin în lumea aceasta.

Sfântul Ioan cel Milostiv, ocrotitorul săracilor

Acest Sfânt Patriarh învinsese orice simţire de mândrie. El se credea fericit când i se dădeau ocazii a suferi injurii. Nemulţumit a suferi cu răbdare numai injuriile personale, lucra din toate puterile spre a împăca pe cei învrăjbiţi. Iată mijlocul ce-l întrebuinţă cu un boier îngâmfat. L-a rugat să vină la el şi să asculte Sfânta Liturghie. Pe când ziceau amândoi Tatăl nostru, Sfântul tăcu la cuvintele: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, pe care le zise numai boierul. Apoi, îi zise să cugete serios la cele spuse. Boierul, care nu se aştepta la una ca asta, căzu în genunchi şi făgădui Sfântului a se împăca cu vrăjmaşul său, ceea ce şi făcu.

Nectarie sau Sfântul simplității și al smereniei

Sărac, defăimat de ai săi, a stat cu gazdă la o văduvă de la periferia Atenei. Putea oricând să ceară o audiență la arhiepiscop sau la casa regală, dar nu a făcut-o. Și-a trăit sărăcia și foamea cu demnitate. Povestesc ucenicii că mitropolitul Nectarie lucra cu mâinile sale – cosea încălțăminte sau copia cărți, manuscrisele valorificându-le. Însă, bunătatea și lumina sa nu puteau să rămână ascunse. În scurt timp, multe suflete căutătoare de Dumnezeu și-au legat viața de cea a părintelui Nectarie. 

Lexicon athonit – Arhondaric

Atunci când pelerinii sosesc la mănăstire, arhondarul îi întâmpină cu multă dragoste. Într-un salon, hol larg sau balcon, după caz, pelerinii se aşază pentru a se odihni de osteneala drumului.

„Oricine are evlavie la Sfântul Dimitrie, poate învăța de la El cum să trăiești într-o smerenie desăvârșită” – Pr. Visarion Alexa

Eu cred că fiecare om care îi citește viața, care are evlavie la Sfântul Dimitrie, poate învăța de la El cum să trăiești într-o smerenie desăvârșită. Nu trebuie să fii celebru, nu trebuie să fii cunoscut. Să lași ceva pentru posteritate, să faci ceva extraordinar pe pământ nu ar trebui să fie un deziderat de viață. Poți face mult în dreptul tău dacă lucrezi conștiincios acolo unde te afli, din drag de oameni si pentru Dumnezeu.

Roagă-te cu simplitate

Cu neputință (știind că ești neputincios) și cu simplitate te roagă, ca să-ți trăiești viața cum trebuie înaintea lui Dumnezeu, că atunci fără de grijă te afli. Că mila urmează smeritei cugetări, așa, ca o umbră unui trup.

Copilăria Sfântului Neofit Zăvorâtul și cum a ajuns să se călugărească

Caracterul lui neprefăcut și sincer ne descoperă, de fapt, devotamentul față de îndatoririle pe care le avusese în familie, și în special supunerea și ascultarea față de părinți, una dintre cele mai importante îndatoriri ale copiilor de astăzi, care, din păcate, tinde să dispară cu totul. Ne povestește el însuși în stilul său caracteristic: „N-am văzut vreodată nici o urmă de educație școlară. Fiindcă de la început am avut un trai simplu, și nu numai că nu m-am împărtășit din educația cea din afară, dar nici măcar o zi nu am fost dat de părinții mei la învățătura lecțiilor, nefiind cu nimic diferit de o oaie simplă și neînvățată, fiind neînvățat până la litera a, și tuns în monahism până la 18 ani ai vârstei mele”.

Smerenia este încrederea totală în voia lui Dumnezeu

Simplitatea este sfânta smerenie, adică desăvârşita încredere în Hristos. Să dăm lui Hristos întreaga noastră viaţă. Spunem la Sfânta Liturghie – „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” şi, în alt loc, „Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră, şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta”.

Când mănânci cu recunoștință, orice mâncare e ca bucuria pe pâine!

Atunci când eram mic, mergeam în pădure şi mâncam numai o bucată de covrig, şi nu mai voiam nimic altceva. Cele mai bune mâncăruri nu-mi puteau înlocui acea mulţumire duhovnicească pe care o simţeam. Dar făceam aceasta cu bucurie.

Pagini