Cu sufletul spre Domnul am strigat:

Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.

Mă ține lutul meu, de lut legat,

Și-n van vrea fierea lumii să mă-mbete.

Spre Tine merge dorul meu întreg,

La Tine-mi este orișice dorire.

Ci lasă-mă de lut să mă dezleg,

Să vadă sufletu-mi a Ta mărire.

Mi-e sete de odihnă, Doamne-al meu,

Mi-s mâinile și tălpile o rană.

Din coastă sânge-mi picură mereu,

În drumul de păcat și de prihană.

Primește-mi, Bune, sufletul stingher,

Gătește-mi Însuți locul de hodină,

Mă lasă astăzi să mă înalț la cer,

Dezleagă-mă de haina mea de tină.

Și glasul Domnului grăi răspuns:

Durerea ta mă sfâșie de milă,

Când plânsul tău la mine a pătruns,

Mi-a înflorit o rană-n piept, copilă.

Ridică-n slavă ochii tăi uimiți

Și-mi vezi durerea spinilor pe frunte;

Privește-n ochii mei de plâns topiți,

Și-n palme vezi-mi chinurile crunte.

Eu n-am cerut atunci să vin în Sus,

Deși Părintele ceresc Mi-e Tată;

Din cupă am sorbit amar nespus,

Și cupa mea e-n veci nedeșertată.

Dar rana ta mă doare mai cumplit,

Pe cruce-am sângerat și pentru tine!

Te-am cunoscut din veci și te-am iubit,

Și-i grea povara dragostei depline.

Și-am îngânat, cu duhul umilit:

Primește-mă-n iubirea Ta cerească,

Și lasă Doamne-n lutul istovit,

Dureri și răni în sânge să-nflorească.

(Zorica Lațcu)