Ca sufletul să facă toate întru slava lui Dumnezeu, el trebuie dispus spre asta de dimineaţa devreme, chiar de la începutul zilei, când omul iese la lucru şi la lucrarea sa până seara. Acesta este al treilea mijloc de a deprinde sufletul cu deasa întoarcere către Dumnezeu: cugetarea evlavioasă la însuşirile şi la lucrările dumnezeieşti, la scopul cunoaşterii lor şi la îndatoririle pe care le aşază ele asupra noastră, cugetarea la bunătatea, dreapta judecată, atotputernicia, omniprezenţa, atotştiinţa lui Dumnezeu, la faptul că El este Ziditorul şi Purtătorul nostru de grijă, la iconomia mântuirii întru Domnul Iisus Hristos, la harul şi la cuvântul lui Dumnezeu, la Sfintele Taine, la Împărăţia Cerurilor.

La oricare dintre aceste lucruri ai începe să cugeţi, cugetarea va umple negreşit sufletul de un simţământ evlavios faţă de Dumnezeu. De pildă, dacă vei începe să cugeţi la bunătatea lui Dumnezeu, vei vedea că eşti înconjurat de milele dumnezeieşti atât trupeşte cât şi duhovniceşte, şi vei cădea înaintea lui Dumnezeu revărsându-ţi umilele simţăminte de recunoştinţă…. Astfel, la orice însuşire şi lucrare dumnezeiască ai cugeta, orice cugetare de acest fel va umple sufletul tău de simţăminte şi dispoziţii evlavioase faţă de Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 159-160)