Părinte Teofil, știm că Mântuitorul recomanda ucenicilor săi postul împreunat cu rugăciunea. Credeți că postul ajută rugăciunea?

Orice faptă bună ajută rugăciunea, orice rugăciune ajută și fapta bună. Cineva care nu postește după rânduiala Bisericii nu se încadrează într-o anumită disciplină și neîncadrându-se într-o anumită disciplină, își prejudiciază interiorul prin faptul că face fapte ale necredinței și atunci se înmulțește în suflet necredința. Or, rugăciunea este o expresie a credinței și ea este ajutată și de post, care este o faptă pe care o binecuvântează Domnul Hristos, pe care o cere Domnul Hristos, pe care o cere Biserica prin rânduielile ei, care sunt rânduieli și de postire.

În Biserica Ortodoxă postul este obligatoriu. Cei care postesc se simt cumva mai proprii pentru rugăciune, bineînțeles când postul se face în mod rațional, când cel care postește nu duce postul la extremă, pentru că dacă se exagerează în post se împuținează și energiile sufletești pe care le-am putea folosi în rugăciune. De aceea, Sfântul Antonie cel Mare spune că sunt unii care și-au topit trupurile cu înfrânarea, dar pentru că nu au avut ei dreptă socotință, departe de la Dumnezeu s-au făcut. Noi nu ne ocupăm aici de exagerările care pot să fie, ci avem în vedere postul care se face în mod normal și care este obligatoriu în Biserica Ortodoxă și care este ajutător și pentru rugăciune: „acest soi de demoni, spune Domnul Hristos, cu un prilej oarecare, nu poate fi scos afară decât prin rugăciune și prin post” (Marcu 9, 29), prin rugăciunea la care se adaugă postul, prin postul care dă prilej la rugăciune.

(Întâmpinări, Interviuri cu Părintele Teofil Părăian, realizate de Sabin Vodă, Editura Sophia, București, 2000, pp. 56-57)