Un studiu recent publicat în revista Nature ridică o provocare importantă teoriei generale despre caracteristicile universale ale limbajului care ar fi în strânsă legătură cu structura creierului. Autorii studiului, aplicând metode asemănătoare celor din biologia evoluţionistă, au stabilit că dezvoltarea a patru familii lingvistice distincte a avut loc după reguli proprii care sunt diferite semnificativ de la o familie la alta.

Concluzia la care au ajuns autorii  studiului este că evoluţia culturală este factorul primordial care determină evoluţia lingvistică, iar starea curentă a sistemelor lingvistice determină şi modelează stările viitoare. 

Deşi studiul este foarte recent şi va trebui să treacă o anumită perioadă până când va fi criticat, acceptat şi confirmat, totuşi însemnătatea sa este foarte mare. Deoarece introduce cultura şi implicit educaţia ca factor decisiv în dezvoltarea sistemelor de limbaj şi ulterior a sistemelor conceptuale.

Ce relevanţă are acest lucru? Acest lucru sugerează că oamenii nu sunt condiţionaţi biologic la modul absolut de o structură înnăscută a minţii umane, ci pot evolua, deci se pot schimba în direcţii suficient de diferite şi diverse.  

Este o frumoasă confirmare a intuiţiei fundamentale a creştinismului că omul este liber să evolueze după cum doreşte şi nu după un set de constrângeri predeterminate. Pe de altă parte repune în discuţie felul în care dezvoltarea culturală este esenţială pentru dezvoltarea umană care nu poate fi redusă doar la elementele sale biologice.

Ar trebui să ne dea de gândit acest lucru mai ales în aceste timpuri în care ne pregătim să renunţăm la cultură şi educaţie pentru tehnologie şi economie. Nu că tehnologia şi economia nu ar fi importante, dar fără cultură şi educaţie dimensiunea umană a economiei şi tehnologiei se pierde, iar pierderea ei va duce la o sărăcie irecuperabilă în care nimeni nu va mai avea nimic de câştigat.