Cultura poate fi purtătoare de evlavie creştină. În Rusia, în anii sovietici, când literatura religioasă era inaccesibilă, oamenii au învăţat despre Dumnezeu din lucrările clasicilor ruşi. Era cu neputinţă să cumperi sau să găseşti la bibliotecă scrierile Sfântului Isaac Sirul, însă am avut acces la scrierile stareţului Zosima din Fraţii Karamazov, care au fost inspirate de lucrările Sfântului Isaac. Literatura, arta şi muzica rusă din secolul al XIX-lea, deşi seculare în formă, au păstrat o legătură lăuntrică profundă cu temeliile lor religioase originare. Iar de-a lungul perioadei sovietice, cultura rusă din secolul al XIX-lea a îndeplinit misiunea care, în împrejurări normale, ar fi fost lucrarea Bisericii.

Acum, că prigonirea religioasă a luat sfârşit, Biserica a intrat în arena libertăţii: nu sunt piedici în calea misiunii ei. Între Biserică şi cultură era un zid, construit artificial în vremurile sovietice. Dar acum nu mai este aşa. Slujitorii Bisericii sunt liberi să conlucreze îndeaproape cu oamenii din lumea artelor şi a culturii pentru a lumina lumea. Biserica, arta şi cultura sunt împreună-părtaşe la un câmp misionar comun şi împreună iau asupră-le sarcina comună de a răspândi luminare.

(Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cântul inimii – puterea cuvântului şi a muzicii, traducere de Laura Mărcean și Olga Bersan, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 16-17)