Deosebirea dintre adevărata şi falsa nepătimire ne evidenţiază totodată şi caracteristicile fundamentale ale desăvârşirii întru nepătimire. Prima caracteristică este pusă în lumină de Sfântul Talasie Libianul: „De nepătimire ţine dreapta socoteală adevărată (discernământul)”.

O altă caracteristică a nepătimirii e dragostea, care marchează diferenţa dintre nepătimirea adevărată şi cea falsă. Sfântul Maxim ne oferă o mărturie preţioasă în această privinţă: „Cel desăvârşit în iubire şi ajuns la culmea nepătimirii nu mai cunoaşte deosebirea între al său şi al altuia sau între a sa şi a alteia, sau între credincios şi necredincios, între rob şi slobod, sau între bărbat şi femeie; ci, ridicat mai presus de tirania patimilor şi căutând la firea cea una a oamenilor, priveşte pe toţi la fel şi are faţă de toţi aceeaşi dragoste”.

Şi tot el adaugă: „Precum Dumnezeu, fiind prin fire bun şi fără patimă, iubeşte pe toţi la fel, ca făpturi ale Sale, dar pe cel virtuos îl slăveşte, ca pe unul ce şi-a însuşit cunoştinţa şi prin aplecarea voii, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru bunătatea Sa şi îl întoarce în veacul acesta prin certare, tot aşa şi cel bun, fără patimă în aplecarea voii sale, iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire şi pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru fire şi din compătimire, ca pe un lipsit de minte ce umblă în întuneric”. Nepătimaş este acela care nu ţine minte răul de la cel care l-a „păgubit” sau l-a „bârfit”.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 351)