Cum pot să împac pe cineva care îmi reproşează mereu că nu îmi pasă de el, doar pentru că îmi pasă şi de ceilalţi?

Cum să-l împaci dacă omul nu-i împăcat nici el cu sine? Taci şi roagă-te la Dumnezeu. Noi n-avem nevoie să ne tulburăm, să convingem pe cineva că noi îl iubim. Sunt faptele iubirii, faptele dragostei, alea le faci cât poţi; dacă el nu poate pricepe, poate să se agite cât vrea el, dacă alea nu-l conving (vorbele nu-l vor convinge nici atât). Dacă tu cu fapta nu l-ai putut opri, prin însăşi fiinţa ta, aşa cum eşti tu, cuvintele cum vrei să-l convingă? N-avem nevoie de cuvinte, lasă-l, săracu' să se agite, săracu' sau săraca.

Înţeleg că e o mare suferinţă, poate fi din gelozie, poate fi din alt fel de pricini, poate fi din tot ce vrei. Asta e problema lui, nu e problema noastră. Îl putem ajuta cu rugăciune, cu calm, neîmpotrivindu-ne, nici certându-ne, nedând prilej la chestiile astea ale lui. Dacă e gelos, evităm pe cât putem să nu-i stârnim gelozia, dacă e alt motiv, evităm să facem ceea ce nu-i place, din toate puterile noastre, şi dacă, totuşi, el găseşte alt motiv, iarăşi ne rugăm pentru el. Ce să facem? Dar cuvinte, nu.

(Ieromonahul Savatie Baştovoi, Despre Curaj şi Libertate în Ortodoxie, Editura Sofia, Bucureşti, 2006, p. 108)