Există un progres în ceea ce privește înțelegerea lucrurilor lui Dumnezeu? Cum se manifestă acesta?

Cultura pe care ne-a dat-o Hristos în viață, dacă o înțelegem bine, este înainte de toate, cultura inimii. Lucru curios! Locul cel mai accesibil care caracterizează omul la orice nivel (copil, adult, educat sau analfabet), de la naștere până la moarte, care este în același timp locul unde omul se adeverește cel mai adânc, este inima. Prin aceasta, Hristos Se adeverește a fi Dumnezeu adevărat și om adevărat întrucât cunoaște necrezut de bine firea omului.

Dacă citim în Sfânta Scriptură și în rugăciunile noastre și dacă privim în viața noastră, din copilărie până acum, în măsura în care am înțeles și ne-au fost explicate cât de puțin elementele acestora, ne dăm seama de o treptată aprofundare. Când eram copil înțelegeam la nivelul copilului. Dacă viața nu ne-a amăgit prea mult și nu ne-a cuprins mândria, la fiecare etapă a vieții noastre am înțeles mai adânc. Aș vrea să dau un exemplu. Când eram mic, înțelesesem că aveam o viață de trăit și, dacă o trăiesc bine, mă voi duce în rai. Dacă o trăiesc contrar felului pe care ni-l arată Dumnezeu, mă voi duce în iad.

Dacă rămânem cu imaginea asta toată viața noastră, n-am realizat prea mult; e corect, dar nu-i adevărat. Copilul nu are prea multă putere să judece, dar are mult mai multă intuiție, care îl ajută să trăiască adevărat și, astfel, poate primi harul lui Dumnezeu. Și sunt copii care trăiesc harul lui Dumnezeu foarte intens și foarte adânc și exprimă lucruri uimitor de adânci fie în întrebări, fie în constatări sau concluzii de copil. Mai târziu, această imagine poate fi înțeleasă în alt fel. Observăm un lucru pe care l-aș traduce prin proverbul românesc Cum îți așterni, așa dormi. Da­că înțelegem că un Dumnezeu al iubirii nu-i un Dumnezeu Care alege, Care a creat Raiul și apoi iadul și fa­ce o alegere oarecum arbitrară, înțelegem din ce în ce mai mult că omul singur își face așternutul și așa riscă să doarmă.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 59-60)