Să primim Lumina care alungă teama și patimile!
La marginea inimii tale, Domnul stă cu o lumânare înaltă, care arde fără fum şi fără să se topească. Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta spre a aduce lumânarea în inima ta şi spre a o lumina, spre a arde orice temere din inima ta, toate patimile egoiste.
Domnul stă la uşa sufletului tău cu o mătură, gata, la invitaţia ta, să cureţe mizeria cumplită din sufletul tău, spre a-ţi face sufletul nou, curăţit, înmiresmat de tămâie şi bună mireasmă, şi spre a-l împodobi cu podoaba sa feciorelnică – Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta.
La marginea inimii tale, Domnul stă cu o lumânare înaltă, care arde fără fum şi fără să se topească. Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta spre a aduce lumânarea în inima ta şi spre a o lumina, spre a arde orice temere din inima ta, toate patimile egoiste şi toate dorinţele urâte şi spre a scoate din inima ta tot fumul şi duhoarea împuţită.
La marginea minţii tale, Domnul stă cu înţelepciunea Sa, gata, la invitaţia ta, gata să intre într-însa şi să alunge toate cugetele prosteşti, toate fanteziile sale murdare şi toate noţiunile ei greşite şi să şteargă din mintea ta toate imaginile nonexistente – Domnul stă şi aşteaptă să-Şi introducă raţiunea Sa, peceţile Sale şi cuvintele Sale.
Totuşi, voi spuneţi: „Unde este Domnul?”. La marginea vieţii voastre. De aceea viaţa voastră a devenit gheboasă. Dacă Domnul ar fi în centru, unde El a fost la început şi unde este locul Său de drept, viaţa ar fi dreaptă şi L-am vedea pe Domnul şi atunci n-am mai întreba: „Unde este Domnul?”.
Aţi devenit răi, de aceea întrebaţi: „Unde este Domnul?”.
Domnul este prea bun, de aceea cei răi nu-L recunosc.
Domnul este prea transparent, de aceea cei prăfuiţi nu-l pot vedea.
Domnul este prea Sfânt, de aceea cei păcătoşi nu-L recunosc.
Dacă nu sunt suficienţi oameni care să mărturisească numele Domului, atunci Domnul Se va manifesta prin obiecte. Dacă până şi stelele cerului vor uita numele Domnului, El nu va fi uitat de nenumăratele cete îngereşti din Cer. Cu cât e mai slabă mărturisirea numelui Domnului într-o parte, cu atât mai puternică este într-alta. Căci rostirea numelui Lui Dumnezeu nu poate să scadă şi nici nu poate creşte. Dacă un izvoraş seacă, un altul va ţâşni şi aşa marea îşi menţine acelaşi nivel.
(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 170-172)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro