Putem face asemănarea cu un pom care are vlăstari: dacă este lăstărit, ramurile vor fi mici; la fel şi cugetul nostru, dacă nu face să răsară de la rădăcină odihnele cele molatice ale trupului, se usucă vlăstarii poftelor, adică pornirile. Căci nimeni dintre noi nu poate să nu dorească, o asemenea odrăslire fiind naturală. Dar a nu cădea în plăcere, dacă stăpâneşte în noi cugetul evlavios, putem cu uşurinţă prin frica de judecată. Şi nimeni dintre noi nu poate deplin să se izbăvească de obiceiurile rele şi de mânie. Dar prin biruinţa cea bună a cugetului, putem ajuta la oprirea şi schimbarea mâniei. Iarăşi, nimeni dintre noi nu poate să împiedice lăcomia pântecelui şi gâdilăturile care vin din aceasta. Dar a nu mânca în exces şi voirile de la aceasta putem să le înfrânăm.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 65)