Cum ne putem vindeca de întristare
Întristarea pocăinței este întristare duhovnicească: „Hrănind sufletul, ea e împreunată cu bucuria, de aceea, ea face pe om osârduitor și ascultător spre toată lucrarea cea bună, prietenos, smerit, blând, gata să sufere răul și să rabde toată buna osteneală și zdrobirea, ca una ce e adevărat după Dumnezeu”.
Întristarea se vindecă numai prin războiul „împotriva patimilor celor dinăuntru”. Mai întâi, trebuie să luptăm „împotriva duhului întristării, care împinge sufletul la deznădejde, și să-l alungăm din inima noastră”.
Apoi, trebuie să ne deprindem „numai în acea întristare care se cuprinde în pocăința pentru păcate și e împreunată cu nădejdea cea bună [în Dumnezeu]”. Întristarea pocăinței este întristare duhovnicească: „Hrănind sufletul, ea e împreunată cu bucuria, de aceea, ea face pe om osârduitor și ascultător spre toată lucrarea cea bună, prietenos, smerit, blând, gata să sufere răul și să rabde toată buna osteneală și zdrobirea, ca una ce e adevărat după Dumnezeu”. (Sfântul Casian Romanul)
(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 335-336)
Toți purtăm aceeași luptă – cine va primi răsplata?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro