Părinte director, cum ar putea Biserica să se implice şi mai mult în plan social-filantropic?

De la început vreau să precizez că Biserica Ortodoxă Română se implică foarte mult în activităţi social-filantropice. Ele nu sunt foarte mediatizate deoarece persoanele implicate doresc să fie în slujba aproapelui într-un mod smerit, ştiut doar de Bunul Dumnezeu. Totuşi, pentru cei care doresc să afle date legate de activitatea socială a Bisericii, există această posibilitate. Rapoartele publice ale diverselor unităţi bisericeşti, informaţiile de pe diferite pagini de internet, emisiunile de profil ale posturilor de radio bisericeşti şi ale Trinitas TV, articolele din „Ziarul Lumina“ şi alte publicaţii ale Bisericii noastre oferă o imagine destul de clară asupra asistenţei sociale intense realizată de Biserica noastră.

Desigur, este loc de mai mult şi de mai bine. Cred că o implicare mai dinamică şi mai eficientă a tuturor ortodocşilor poate creşte gradul de implicare în social a Bisericii în general. Să nu uităm că fiecare membru al Bisericii are responsabilitatea ajutorării aproapelui şi trebuie să se implice efectiv în activităţile Bisericii. Inclusiv în cele sociale. Atitudinea de neimplicare în sfera socialului este mustrată de Dumnezeu. El vrea de la noi să trăim în virtute. Ajutorarea aproapelui (în plan sufletesc şi trupesc), implicarea în acţiuni social-filantropice deci, este o virtute. Nu observarea de pe margine a fenomenului şi comentarea lui, de multe ori tendenţioasă, trebuie să caracterizeze un adevărat creştin, ci implicarea efectivă, cu chibzuinţă şi dragoste, în acţiunea vizată. Fără implicarea efectivă a membrilor Bisericii nu putem vorbi cu uşurinţă de implicarea şi mai mult pe plan social-filantropic a Sfintei noastre Biserici.

Cine consideraţi că sunt cei care că au cel mai mult nevoie de ajutorul Bisericii?

Din păcate, trăim într-o societate în care din ce în ce mai mulţi oameni au nevoie de ajutor filantropic din partea Bisericii.

Să nu uităm însă că ea acordă ajutor omului aflat în suferinţă atât în planul vieţii sale sufleteşti, cât şi în planul vieţii sale trupeşti. Cu alte cuvinte, ea se preocupă atât de suferinţele sufleteşti, cât şi de suferinţele şi lipsurile materiale şi trupeşti.

Din această perspectivă, putem spune, fără frica de a greşi, că fiecare dintre noi poate trece printr-o etapă a vieţii în care să avem nevoie de ajutorul special, focalizat, al Bisericii. Poate nu în plan material, dar sigur în plan sufletesc.

Vorbind în general despre activitatea social-filantropică a Bisericii, deci de cea care să implice şi ajutorul material, indiferent de forma lui, trebuie să spunem că sunt multe categorii de oameni care au nevoie de ajutor. Unităţile specializate bisericeşti, bisericile etc. se ocupă în mod constant de copiii aflaţi în situaţii de risc (săraci, aflaţi la limita abandonului şcolar sau care au părăsit timpuriu şcoala, proveniţi din familii dezorganizate sau violente etc.), de persoanele bolnave, de cei fără un loc de muncă, de bătrânii cu venituri mici, singuri, de persoanele fără adăpost, de persoanele traficate, de tinerii care au părăsit centrele de plasament, de persoanele cu diverse deficienţe, de oamenii care au căzut în patima alcoolului, drogurilor etc. Cu alte cuvinte, Biserica sare în sprijinul celor aflaţi în necaz şi suferinţă.

Moduri de ajutorare a celor nevoiaşi care se regăsesc în parohiile noastre

Sunteţi şi paroh la „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“, o parohie recunoscută prin activităţile sociale pe care le desfăşoară. Spuneţi-ne cum reuşeşte parohia să facă faţă nevoilor sociale ale enoriaşilor?

În parohii sunt foarte multe persoane care au nevoie de sprijin în plan social. Sufleteşte, parohiile vin în ajutorul tuturor celor care doresc sprijin. Material, lucrurile se complică. Resursele unei parohii, indiferent de mărimea ei, sunt limitate. De aceea, sprijină enoriaşii săraci atât şi cum poate din fondurile încasate într-un mod tradiţional (contribuţii, venituri de la vânzarea de lumânări etc.). Dar parohiile nu se rezumă doar la acest gen de intervenţie filantropică. Fiecare astfel de unitate bisericească are o structură organizatorică numită comitet parohial. Prin statut, acest comitet are datoria de a se implica în acţiuni sociale care să vină în sprijinul enoriaşilor săraci. Sunt din ce în ce mai multe cazuri în care, la cererea sau îndrumarea Bisericii, oameni cu posibilităţi materiale mai mari îi ajută direct pe cei mai săraci. De multe ori preotul paroh sau alt credincios referă cazurile sociale la instituţii specializate, îi susţine pe cei săraci să fie integraţi ca şi beneficiari ai instituţiilor de asistenţă socială bisericeşti, private sau de stat.

Din ce în ce mai mult, parohiile creează centre sociale parohiale şi dezvoltă servicii sociale, multe acreditate de stat, care vin în ajutorul persoanelor aflate în situaţii de risc. Există cantine sociale, centre de zi pentru bătrâni sau copii, chiar unităţi medicale sau azile.

Sunt foarte multe cazuri în care cei bolnavi sau bătrâni sunt vizitaţi acasă, în spitale, azile, centre sociale de preotul paroh şi de membri ai parohiei. Cu această ocazie li se oferă şi câte un dar. Poate mic ca valoare materială, dar foarte important pentru cel care îl primeşte. Sunt servicii de îngrijire la domiciliu dezvoltate şi acreditate de parohii.

Se organizează, la nivel de parohie, colecte, în urma cărora se strâng alimente, îmbrăcăminte, jucării şi rechizite pentru copii, bani. Toate acestea se dau persoanelor sărace. Sunt parohii care se implică în organizarea de cursuri de formare profesională. Astfel, ajută oamenii care nu au un loc de muncă să înveţe anumite meserii, să primească diploma doveditoare. Astfel, şansele lor de a-şi găsi un loc de muncă cresc.

În parohii se organizează foarte multe activităţi de socializare şi recreative, cum ar fi pelerinaje gratuite, concerte, serate etc. La toate acestea sunt invitaţi să participe şi persoanele sărace, singure, vârstnice. Implicarea acestora în astfel de activităţi le aduce bucurie, o stare de bine, îi ajută să depăşească sentimentul de inutilitate care îi stăpâneşte de multe ori.

Numai cine nu vrea nu vede efortul complex, inclusiv financiar, pe care o parohie îl implică pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sociale ale enoriaşilor.

De unde face rost parohia de resursele necesare derulării unor astfel de activităţi?

Da, aşa este, activităţile social-filantropice presupun folosirea de resurse. Acestea, contrat unor păreri de multe ori tendenţioase, nu sunt la îndemâna parohiilor decât într-o foarte mică măsură. Dar preotul paroh, împreună cu credincioşii implicaţi în astfel de demersuri, are la îndemână o serie de mijloace prin care să aducă aceste resurse. Din păcate, implicarea în acţiuni de strângere de fonduri nu aduce după sine un succes implicit. Dar, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, trebuie încercat! Precizez câteva exemple de acţiuni care pot aduce resurse diverse pe care o parohie le poate folosi în activităţile social-filantropice: colecte, parteneriate, atragerea de sponsori şi sponsorizări, dezvoltarea unor activităţi aducătoare de venit (excedentul să fie investit în activităţi sociale), atragerea de fonduri europene, locale sau guvernamentale, crearea unor întreprinderi sociale (mici unităţi economice în care şi angajaţii sunt persoane provenite din rândul celor cu situaţii de risc) etc.