Mi-aș dori să ne împărtășești cum ai cunoscut o pe Sfânta Parascheva. 

Acum foarte mulți ani. Eu nu sunt din Iași, sunt din Vaslui. Prima interacțiune cu Sfânta am avut-o așa cum o au, probabil, cam toți copiii din Moldova, printr-o excursie la Iași. Apoi, abia când m-am mutat aici, am aflat mai multe și mă ducea mama mai des. În perioada aceea, când mă ducea, nu m-aș fi gândit vreodată că o să ajung să fiu pe partea cealaltă a baldachinului, să vorbesc despre ea, nu doar cu ea, cum făceam, de obicei, când mergeam doar pentru a mă închina. Și emoția e diferită, foarte diferită.

De câți ani ești reporter la hram și cum se vede hramul Sfintei Parascheva prin ochii unui jurnalist?

Anul ăsta se împlinesc zece ani. Mulțumesc! Și, de la an la an, se simte diferit. Încărcătura e mai mare pentru că, practic, auzi toate poveștile fiecărui om și le vezi bucuria, le vezi lacrimile de tristețe sau de bucurie după ce ajung aici. Le spui povestea mai departe ca să înțeleagă și cei care poate n-au fost niciodată, de ce ar trebui să ajungă sau ce-i aduc pe oamenii aceștia la Iași. Pentru că sunt în număr mare și auzim de multe ori întrebarea asta: „oare cum stau oamenii atâtea ore acolo?”. Nimeni, niciodată în zece ani, nu mi-a spus că i-a fost greu, nici când s-a așteptat 26 de ore, nici în anii în care aproape se stătea pe loc la un moment dat, se creau blocaje pentru că erau foarte mulți oameni. Nimeni nu simțea oboseala, știau pentru ce au venit. Așa că toate emoțiile astea de la 200-250 de mii de oameni care trec pe lângă noi, practic, în toate zilele astea, le iei, le aduni, le spui mai departe, le trăiești cu ei. Ajungi să le dai indicații, o faci și pe voluntarul, cari și flori dacă trebuie, atingi și obiecte, aduci și apă, faci de toate. Nu ești doar jurnalist cât stai aici.

Dincolo de cifre, rămâne povestea. A fost vreo poveste care te-a impresionat profund în toți acești zece ani? 

Au fost foarte multe povești care m-au impresionat și în fiecare an există câte una care îți rămâne cumva întipărită. De exemplu, anul ăsta, mi-a atras atenția foarte tare, cel puțin până la momentul ăsta, o doamnă care a ieșit râzând, nu plângând, avea lacrimi de bucurie. Pur și simplu era atât de fericită. N-am văzut un om cu atâta fericire pe chip, cred că de foarte mult timp. Era din Iași, nu era de departe venită. Spunea că vine oricum de foarte multe ori pe an, dar bucuria ei că a stat la rând câteva ore era aproape ieșită din comun. Nu avea vreo rugăciune specială, vreo dorință deosebită. Pur și simplu asta a simțit. Se închină de câteva ori pe an, dar pentru că s-a închinat acum, s-a luminat.

Și după fiecare hram, cu ce gând pleacă Clara de la Sfânta Parascheva?

Noi, jurnaliștii, nu doar eu, și colegii mei știu asta, spunem mereu că pentru noi hramul este Săptămâna Mare. Nu este o săptămână obișnuită și mi se face piele de găină acum, nu de la vânt. Este perioada cea mai frumoasă din an pentru noi. Nu e Crăciunul, nu e nici aia de la Paști. Pentru noi asta este. Pentru noi așa se încheie un an, așa știm că a mai trecut un an. Pentru noi, ziua hramului funcționează exact ca anul nou. 

Știm că am mai încheiat un an în presă. Ăsta este punctul nostru de reper pentru încă un an pe care l-am făcut. Mulți dintre noi, când spun uneori că pleacă din breaslă, spun că o vor face după pelerinaj. Nimeni nu pleacă. De fiecare dată ne încărcăm, ne luăm energia necesară de aici, ni se umple sufletul de bucurie, ne aducem aminte de ce ne place atât de mult ceea ce facem și cât iubim meseria asta, mai ales în momentele astea care sunt atât de încărcate de emoție. Și, atunci, așa o simte Clara, așa pleacă Clara de aici. Cu bateriile încărcate la maximum, deși sunt foarte multe ore pe care le stăm aici, uneori și câte 24, pentru că se întâmplă să fie nevoie. Nu simțim nici noi oboseala, exact cum spun și pelerinii. Ne dă Sfânta putere să mai ducem un an, doar ca s-o vedem din nou aici, să putem prezenta din nou despre ea, să ne bucurăm din nou de emoțiile oamenilor. Să fim cu toții împreună și să arătăm lumii cât de frumos se trăiește emoția credinței la Iași.

Tu știi foarte bine ce înseamnă să transmiți celor de acasă, celor care nu reușesc să ajungă la hramul Sfintei Parascheva. Cum ai descrie, în câteva cuvinte, atmosfera de aici, de la Iași?

E emoție pură, în cel mai profund sens, pentru că indiferent de tipul emoției, pentru unii e negativă, poate pentru că vin încărcați și încearcă să găsească aici liniștea și și-o găsesc, ceilalți vin doar să mulțumească și de asemenea pleacă încântați. Pur și simplu, e aproape imposibil să explici în cuvinte. Trebuie să vii aici, să stai la rând, să stai de vorbă cu ei. Poți să vii ca voluntar dacă nu vrei să vii să stai la rând, ca să înțelegi de ce spunem noi că Iașul, în octombrie, e polul credinței. Oricât am vorbi noi în direct, oricâte reportaje am face, până nu vii aici să vezi, e aproape imposibil să înțelegi de ce o iubesc oamenii atât de mult pe Sfânta, de ce este Iașul atât de plin de iubire în luna octombrie.