(In. 20, 19) Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!

Mă întrebi pe mine şi spui: dacă El a intrat prin uşile încuiate, unde este volumul trupului Său? Şi eu răspund, dacă El a mers pe apă, unde era greutatea trupului Lui? El a mers pe apă ca Dumnezeu. A încetat El atunci, pentru că a înviat, să mai fie Domnul? Dar ce putem spune despre faptul că El de asemenea l-a făcut pe Petru să meargă deasupra apei? (Matei 14, 29). Ceea ce divinitatea putea să facă în unul, credinţa a împlinit în celălalt. Hristos era capabil să facă aceasta şi Petru a putut-o face și el pentru că Hristos a dorit. Prin urmare, când începi să cercetezi raţionalitatea minunilor prin simţurile umane, mă tem că îţi poţi pierde credinţa. Nu ştii că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu? Deci, când cineva îţi spune ţie, pentru că El a intrat prin uşile încuiate înseamnă că nu are trup, răspunde-i lui: Nu, dacă putea fi atins, exista cu trup şi dacă El a mâncat, era un trup. Un lucru L-a făcut printr-o minune, celălalt prin natură.

(Cezar de Arles, Predică 175, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)