1. Domnul nostru Iisus Hristos, înțelepciunea și tăria Tatălui veșnic, spune: „Cel ce Mă iubește va păzi poruncile Mele și Eu îl voi iubi pe el și Mă voi arăta lui; și Eu și Tatăl Meu vom veni și vom face locaș la el.”[1]

Si iarăși:

„Tot cel care-Mi aude cuvintele și le împlinește, îl voi asemăna pe el bărbatului înțelept, care și-a clădit casa pe stâncă; și a căzut ploaia și au venit râurile, au suflat vânturile și au izbit casa aceea și nu a căzut, căci a fost întemeiată pe stâncă. Iar cel ce aude cuvintele Mele și nu le împlinește, va fi asemenea unui nebun” și celelalte.

Si iarăși a zis:

„Cel ce a stricat una din aceste foarte mici porunci și i-a învățat așa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăția Cerurilor.”[2]

Apoi, pecetluind trăinicia cuvintelor Sale, spune:

„Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu, nu vor trece.”[3]

2. Prin urmare, atâta vreme cât, celui ce nu păzește poruncile Domnului, nu-i este cu putință să se mântuiască ori să se izbăvească din gheena (iadului), să luptăm cu toată puterea să le păzim atât cu trupul, cât și cu sufletul, căci unele au a fi observate în trup și pot fi păzite, prin cugetări, în inimă.

Și iarăși, altele au nevoie, pentru împlinirea lor de cuget și trup. De pildă, să îmbraci un biet dezbrăcat, să veghezi asupra unui neputincios, acestea se fac trupește; la fel, și a hrăni un sărman și toate câte țin de îndreptările trupești. Acestea, în cea mai mare parte, au a face cu cele lumești. Pe bună dreptate se cere, în cazul monahilor răspândiți în lume, să iubească cu cugetul pe Dumnezeu și pe oameni, ba mai mult, să vegheze cu mai multă râvnă.

3. Există însă între porunci altele, care cuprind mai multe din cele trupești și, avându-le pe acestea în ele, printr-una singură, se referă la nenumărate aspecte ale răutății, celei urâte lui Dumnezeu; căci sfintele poruncile împlinite cu cugetul, adică cele făcute mai degrabă tainic, cu mintea, acestea sunt mai cu seamă conducătoare și împlinitoare ale celor ce se fac trupește și, după cum postul și înfrânarea și veghea și asceza în smerenie sunt răspunzătoare de curăție, tot așa, liniștea sufletească ține de suferința propriului cuget; și, după cum Soarele este răspunzător de lumina Lunii, tot astfel trebuie să gândim și despre acestea.

4. Și pe bună dreptate, acest lucru se întâmplă ca urmare a virtuților cugetului, despre care știm că se numesc porunci cuprinzătoare. Unele se îm­plinesc prin mijlocirea inimii, iar altele prin trup; cele dintâi au de partea lor tăria, ca unele care au mai multă aplecare spre împlinirea viitoare, căci în viitor este urcarea la Dumnezeu și se ostoiește iubirea nepotolită, precum a spus proorocul David:

„Sătura-mă-voi la vederea slavei Tale.”[4]

Acum aceasta mi se luminează astfel, iar atunci când mă voi elibera [de aici], mi se va lumina încă mai mult, cu mai mare strălucire.

5. Prin urmare, de vreme ce, după cum s-a spus, unele porunci pot fi împlinite trupește, iar altele în inimă, adică în cuget[5], să vedem, rogu-te, în ce fel sfintele porunci cuprinzătoare au în sine alte porunci, și mă refer la cele singulare [simple]:

„Ați auzit că s-a zis celor de demult:
«Nu vei ucide, căci cel ce va ucide, vrednic va fi de osândă».
însă eu vă spun vouă:
«Oricine se mânie pe fratele său, la fel, vrednic va fi de osândă; iar cel care-i va spune „nebunule”, vrednic va fi de gheena»[6] și celelalte.

Care este porunca ce cuprinde în sine aceste trei porunci? Ascultă-l pe Pavel, cel lucrător și grăitor în Hristos, căci spune:

„Mă bucur în omul lăuntric, zice, de Legea lui Dumnezeu. Dar mai văd o altă Lege...”[7] și celelalte. Și se deslușește încă mai mult, zicând:

„Supunând tot cugetul întru ascultarea lui Hristos.”[8]

căci nu a spus acest cuget ori acela, ci tot cugetul ascultării.

Prin urmare, cel ce-și curățește gândurile și leapădă cugetările diavolești, cu puterea lui Hristos taie din rădăcină gândurile mânioase împotriva fratelui său; iar cel ce le taie, nu le aruncă înafară în cuvinte și, cel ce nu spune în cuvinte fratelui său raka[9] ori smintitule, nu este nici mâniat, ci va fi păzitor al poruncii lui Hristos, căci rădăcina s-a tăiat de jos:

„De vei aduce darul tău înaintea altarului...”[10] și
„împacă-te cu pârâșul tău degrabă..." și
„Oricine se uită la femeie poftind-o...” și
„Dacă ochiul tău drept te smintește...” și
„însă Eu vă spun: să nu vă jurați nicidecum...".

6. Acestea, pe care vi le-am spus, sunt de acum cinci porunci de sine stătătoare în una singură, și iarăși, cea care le împlinește pe toate, adică cuprinde toate poruncile despre care am vorbit, este aceasta:

„Dacă ochiul tău este curat”, adică cugetul, „tot trupul tău e luminat”[11], adică nu va păcătui.

Prin urmare, cel ce-și păzește curat ochiul, prin izgonirea și lepădarea cugetărilor rele și prin privirea către Dumnezeu, a împlinit toate poruncile spuse mai sus. Așadar, cei ce-L iubesc pe Dumnezeu și au credință puternică, mai mult se străduiesc a păzi legile cuprinzătoare. Totuși, nu le lasă de-o parte pe celelalte, pe cele simple, de le ies în cale, ci de fiecare dată le păzesc și pe ele:

„Fie cuvântul vostru «Da, da; nu, nu».”[12] Și
„Veți da seama pentru tot cuvântul rău.” Și
„Din gura voastră să nu scoateți un cuvânt rău.”[13]

De bună seamă, cel care nu îngăduie inimii sale să spună vorbe rele, acesta leapădă și cuvintele rele și tot răul din viața sa.

„Ați auzit că s-a spus:
«Ochi pentru ochi».
Eu însă vă spun vouă:
«De te va lovi cineva peste obrazul drept...»[14] și
«De te va ruga cineva pentru o milă...» și
«Celui care cere de la tine, dă-i...» și
«Vi se va ierta vouă»[15]”.

Iată din nou, cele patru porunci care se împlinesc prin porunca, ce spune: O „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine.”[16] Și „Cel ce și-a aflat viața, o va pierde.”[17]

7. Așadar, cel care cu cugetul îndumnezeit taie cu sabia duhovnicească scoțând pe veci din minte iubirea necugetată pentru propriul trup, acesta se leapădă de sine și o[18] păstrează pentru viața veșnică.

„Luați seama să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor, pentru a fi văzuți.”[19]și
„Când vă rugați, nu fiți încruntați ...”[20] și
„De veți ierta oamenilor păcatele lor ...”[21] și
„Nu vă adunați comori pe pământ...”[22],
”Nu judecați, ca să nu fiți judecați ...”[23],
„Dați și vi se va da vouă ...”[24].

Și iată, iarăși, o singură poruncă împlinește dintr-o dată poruncile mai nainte spuse. Care este aceasta? S-o ascultăm și s-o împlinim; în ziua judecății vom fi întrebați despre împlinirea ei, iar ziua aceea va arăta cum este lucrarea fiecăruia în parte:

„Căci în foc se descoperă; și focul va lămuri ce fel este lucrarea fiecăruia.”[25]

8. Dar care este oare marea și cea dintâi și una poruncă, ce le păzește pe celelalte? Iubirea aleasă pentru Domnul Dumnezeul nostru din tot cugetul și din toată inima și puterea și tăria, și toată iubirea aleasă îndreptată către Hristos.

Iar cel care-L iubește pe Dumnezeu, nu poate să nu-i iubească pe oameni ca pe sine însuși și trebuie să sufere cu greu patimile cel care încă nu s-a curățit, căci iubirea pentru Dumnezeu nu îngăduie defel ura împotriva oamenilor, de vreme ce cea dintâi trebuie urmată de cea de-a doua, după cum Soarele împlinește ceasurile zilei.

Pentru aceasta spune Domnul:

„întâia poruncă este: «Vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău...», apoi a doua, e asemănătoare acesteia, anume: «Vei iubi pe aproapele tău, ca pe tine însuți»[26]”.

Pentru aceasta a adăugat asemănătoare acesteia, de vreme ce iubirea pentru Dumnezeu împlinește și îndeamnă și învață iubirea pentru oameni; și aceasta, la rândul ei, a devenit răspunzătoare de cea pentru Dumnezeu. Căci cel care-L iubește pe Dumnezeu așa cum trebuie, după socotința mea, înălțat prin iubire, trece dincolo de celelalte legi, având veșnic ochiul lui Dumnezeu ca pe un veghetor al faptelor și cuvintelor și, mai mult, al gândurilor sale, căci spune:

„Legea nu este [pusă] pentru cel drept.”[27]

Legea nu este împotriva unuia de felul acesta; lucrarea lui e dincolo de Lege. Căci cel care este dornic și însetat de Dumnezeu, adică de iubirea însăși, de dreptatea însăși, cât de drept va fi și cât de credincios, cât de asemănător lui Dumnezeu și plin de virtute, cât de contemplativ și cât de practic, după cum spune marele David!

„Păzit-am legile Tale și îndreptările Tale, căci toate poruncile Tale sunt grija mea și căile mele Înaintea Ta, Doamne.”[28]

9. „Nu dați cele sfinte câinilor...”[29]

Cel inițiat după cuget în tainele contemplării depline, prin scăldare[30], nu încredințează niciodată unor urechi stricate sunetul tunetului, ci, de bună seamă, va prețui cuvintele ce le mișcă cugetul mai cu seamă celor care, din pricina nevărstniciei în Hristos, beau laptele la maturitate și îl caută prin cercetarea Sfintelor Scripturi, precum

„Cei ce cercetează mărturiile Lui, îl vor căuta din toată inima pe El”[31], după cum spune dumnezeiescul David: bat [la poartă] cu rugăciunea tainică și de negrăit, ieșind înaintea Sfântului Duh Mângâietor cu suspine fără de glas, ca să li se împlinească ruga și să primească în cuget strălucirea Soarelui figurat, călăuză nerătăcitoare.

10. „Feriți-vă de proorocii mincinoși; după roadele lor îi veți cunoaște pe ei. ”[32]

Prin urmare, iarăși trebuie să păzim, atât cu simțirea, cât și cu mintea[33] și această poruncă a Domnului: pe de-o parte cu simțirea, ca să fugim cum se feresc de șarpe și de foc fiarele agere și temătoare, pe de alta cu mintea, să fugim de cugetările nimicitoare ale cunoașterii, de cei ce îmbie cu mâna lor dreaptă, la lucrările cele stângi[34], care i-au împins pe cei rătăciți să lupte împotriva lui Dumnezeu, în loc să glăsuiască despre Sfântul Duh.

Nu ne este necunoscută părerea despre profeții mincinoși cei închipuiți, și să privim aceste lucruri altfel: să-i conduci pe mirmidoni[35], cum se spune, dar nu să fii condus de ei. Cei cu discernământ, aleg unele cugetări, iar pe altele le dau de-o parte, ca să fie prinși demonii ce luptă împotriva noastră cu mintea, ce fac planuri la întâlnirile lor.

11. „Intrați pe poarta cea strâmtă."[36] căci, dacă

„Dreptul abia se mântuiește”[37],

cum a lăsat a se înțelege Sfânta Scriptură,

„Necredinciosul și păcătosul unde se vor arăta? Ce sunt poarta strâmtă și calea îngustă?”

Auzind de calea strâmtă și îngustă, m-am gândit la ceea ce a spus tot Iov către Dumnezeu:

„Și am însemnat chiar de am trecut prin ceva fără voie; căci cel ce știe a face bine și nu face, are parte de osândă."[38]
Să ascultăm în continuare cuvintele Domnului:
„Nu te vei desfrâna, zice, nu vei preacurvi.”
Iată și porunca ce le împlinește:
„în Duh să umblați și să nu împliniți poftele trupului.”[39]

Căci, dacă mintea noastră ajunge să ostenească din pricina lui Satan, care luptă împotrivă-i, ea scoate pe nesimțite prin trup tot răul. Prin urmare, cel ce umblă în Duh și este veșnic treaz, poate, prin harul lui Dumnezeu, să împlinească toată porunca Domnului.

12. Dar întrebi: ce este noul și sfântul Decalog[40] al Domnului nostru Iisus Hristos? Oare fericirile celor plini de virtuți se armonizează cu țelul întru care am fost zămisliți, nu numai prin Scripturile Evangheliei și ale profeților, ci și prin rânduiala care urmează firesc țelului nostru?

Oare cine, în veci netrezindu-se în inima lui, poate deveni sărac cu duhul[41] de pe urma a tot răul? Nu cumva cel smerit, ori cel blând, ori cel flămând și însetat de dreptate, ori cel milostiv, ori cel ce mijlocește tot binele, [nu cumva acesta] devine curat în inimă și în cuget prin ele?

Ce om, care în veci nu se trezește în mintea sa, devine făcător de pace înlăuntrul său și, de aici, și în afară, ori devine prigonit pentru dreptate? Sau ce om, care în veci nu are nădejdea în Domnul, se umple de bucurie?

Oare cine este cel ce neîncetat tinde spre Dumnezeu și a cărui apropiere de Dumnezeu se transformă din recunoștință în rugăciune neîntreruptă? Nu cumva, cel ce se leapădă de trup, nu cumva, cel care veșnic își petrece toată vremea în propria inimă, în mintea sa?

Cine este mijlocitor al contemplării firești[42], cine este povestitorul bine primit al mărețelor lucrări ale lui Dumnezeu? Nu cumva cel rămas treaz, nu cumva cel care se ferește de gândurile rele și, dimpotrivă, le răspunde acestora precum Iov? Căci el spune:

„Nelegiuiților și stricaților fără de minte, pe care nu i-am judecat vred­nici nici cât pe câinii păstorilor mei”,

adică ai cugetărilor drepte ale păstoriților de către Domnul, cunoscător în cuget al rânduielilor păstorești.

13. Puterea și lucrarea[43] fericirilor Domnului nostru Iisus Hristos nu privesc spre altceva și nu au alt țel, decât curăția inimii și smerenia, căci sunt mai mult decât aceste virtuți, cele mai împlinitoare dintre cele împlinitoare; ele cuprind într-însele toată virtutea, precum, de bună seamă, tăria și zidirea cerească și pământească.

Vezi dar că îngerii fără smerenie au fost aruncați din cer și, iată, vânzătorul[44], ce nu s-a trezit, a fost aruncat dintre cei aleși; căci aceasta este puterea lucrătoare și împlinitoare a credinței și a nădejdii și a iubirii, care ține în ele calea cea mai scurtă a sfintelor porunci; iar cel socotit vrednic, așa cum trebuie să devină cel smerit, a ilustrat fericirile dumnezeiești în lucrarea propriei vieți.

Și iarăși, cel curat în inimă, va fi de bună seamă și smerit, căci smerenia este proprie curăției, iar iubirea și apropierea de Dumnezeu, cu dragoste și bucurie, sunt semne de recunoaștere ale ei.

Un astfel de om va păzi, prin acestea două, și celelalte virtuți, căci cel smerit nu se mâniază la întâmplare și nu răspunde cu jigniri fratelui. Iar faptul de a se împăca înainte de a duce, după poruncă, darul [la altar], atunci când o și face, ține mai mult de smerenia, care-l face pe el ultima slugă dintre toate: și față de pământul adevărat, față de cenușă și față de curăție, căci este blând și smerit și înfometat de dreptate, de Dumnezeu și de virtute și, de bună seamă, și milos- O tiv. Iar fericita smerenie este dătătoare a toată lucrarea bună.

Cine altul va fi mai curat în inimă, decât cel cu gândul smerit, de vreme ce, chiar din pricina trufiei, este necurat și Satan cel netrupesc.

Și, dacă toți cei care vor să trăiască cu credința în Iisus Hristos vor fi prigoniți, precum spune Scriptura, cine oare este mai credincios decât cel smerit întru Hristos, ori cel prigonit, după cum a spus Mântuitorul, care ia asupra sa în trup cele alese ale vieții lui Hristos, dacă nu e pecetluit de păcate, din pricina trufiei?

14. Ai văzut tăria cuvintelor din Sfânta Evanghelie, ai văzut câtă este puterea treziei și smereniei. Astfel, prin urmare, este veșmântul plin de smerenie al lui Hristos, fiul lui Dumnezeu, adică, fericita smerenie și curăție îngerească a cugetului sunt păzitoare și se fac în cei ce vor să ostenească în toate poruncile lui Dumnezeu.

Căci ele sunt începuturile începuturilor, împărătesele poruncilor ori virtuților. Iar ele, păzite îndeaproape, păzesc la rându-le, în felul în care am spus, celelalte porunci, în continuare de la Matei, dar de fapt, tot de la Hristos.

Și astfel, cel smerit și curat la inimă este și cel mai bun păzitor al tuturor poruncilor Domnului și Dumnezeului său, pentru Care va și osteni în acest veac și va trăi în cel viitor și va fi fericit de Domnul în veșnica și fără de sfârșit viață întru Domnul nostru Iisus Hristos.

15. Așadar, îndreaptă-ți cugetul spre cele spuse; să-ți intre în urechi cuvintele Domnului, de crezi în El; a spus că, în ziua aceea, vom da seama și pentru vorba rea. Este de ajuns acest cuvânt, dacă mintea noastră este trează. Cel ce nu înțelege cele scrise și nu dă ascultare celor spuse, se aseamănă unul ca acesta cu conducta ce primește apă și care nu simte că aceasta trece prin ea.

Cine oare nu va plânge, cine nu se va îndurera și nu se va învinovăți[45], că Stăpânul lumii[46], prin el însuși și prin robii săi, profeții și apostolii, strigă și nu e cine să-L audă?

Ce sunt cele vestite de El?

„Nunta este pregătită, zice, și bucatele [pentru masă] jertfite; mirele, cu slavă și măreție, se așează alături de mireasă și-i primește cu bucurie pe cei ce sosesc; poarta s-a deschis și slugile zoresc. ”

Grăbiți-vă înainte de a se încuia poarta, ca să nu rămâneți afară; și nu este cine să vă ducă înăuntru. Și în acea clipă nu e nimeni care să înțeleagă, nu e nimeni care să-și dea silința, ci delăsarea și cugetarea lumii acesteia ne-au legat mintea ca un lanț.

Noi bine scriem Sfintele Scripturi și bine le citim; dar nu vrem să le auzim I bine, pentru că nu vrem să împlinim cele poruncite de ele. Cine oare a pornit la drum lung, lipsit fiind de merinde? Iar noi nu vrem să lăsăm merindele noastre aici, nici să plecăm la drum [fără ele].

Fericit cel care, cu îndrăzneală, s-a strămutat la Hristos, luându-și merinde îndestulătoare.

Iată dar, că cele zece fecioare nu dorm și robii se pregătesc să-l primească pe Stăpân, cunoscând că a luat împărăția și vine cu putere și slavă mare să-Și încununeze robii, care bine au lucrat cu aurul ce le-a fost încredințat de către El; dar și să-și ucidă vrăjmașii, care nu doresc ca El să împărățească peste ei. în ce fel?

La miezul nopții, când neamul omenesc e cuprins de somn, apar pe neașteptate din cer un vuiet mare și tunete înfricoșătoare și fulgere înspăimântătoare E însoțite de cutremur; se scoală pe dată cei ce dorm și-și amintește fiecare faptele sale, fie ele bune sau rele, iar cei care au făptuit cele rele, căzuți în așternuturile lor, își lovesc piepturile, căci n-au unde fugi, nici unde se ascunde, ori a se pocăi pentru faptele lor. Pământul se cutremură, iar tunetele, care urlă, îi înspăimântă; fulgerele îi înfricoșează și întuneric adânc îi cuprinde.

Tot astfel și în ceasul acela, cel mai grozav fulger va înspăimânta tot pământul; trâmbița va trâmbița[47] înfricoșător din cer și va scula pe cei ce dorm, va trezi pe cei din veac adormiți. Aceste ceruri vor tresălta cu toate puterile lor, iar pământul întreg, ca și apa mări, va tremura dinaintea Lui. Căci foc înspăimântător va alerga înaintea feței Lui, străbătând și curățind pământul de nelegiuirile ce l-au pângărit.

Iadul își deschide porțile cele veșnice, moartea a fost înfrântă, dar țărâna cea putrezită, auzind sunetul trâmbiței, va fi adusă la viață; căci cu adevărat minune este a vedea cum, într-o clipită a ochiului, în iad, precum peștii ce se vânzolesc în mare, tot astfel, într-o mulțime nenumărată, oasele neamului omenesc vin fiecare în parte, căutându-și propriile locuri potrivite; și, trezindu-se, vor striga cu toții și vor spune:

«Slavă Celui care ne-a adunat și ne-a trezit, din pricina iubirii Lui de oameni.»

Acum, cei drepți se veselesc și cuvioșii se bucură; asceții desăvârșiți sunt chemați de la osteneala ascezei lor; martirii, apostolii și profeții sunt încununați. Fericit tot cel care s-a învrednicit să vadă ceasul acesta, cum sunt luați cu slavă în nori întru întâmpinarea Mirelui nemuritor toți cei care L-au iubit și s-au ostenit să împlinească toate dorințele Lui.

Și, după cum fiecare și-a mărit aici aripa sa, tot astfel zboară în înălțimi; și, după cum fiecare și-a curățit aici propriul cuget, tot astfel vede și slava Lui; și, după cum fiecare L-a iubit, tot așa se bucură de iubirea Lui.

Și se minunează întâiul Adam în acel ceas, văzând lucruri mărețe și minunate, cum anume de la el și de la perechea lui, s-au făcut atâtea neamuri și mulțime de generații. Dar mai mult se minunează de Dumnezeu Creatorul[48] cum, dintr-o singură creație[49], a rânduit să se facă acestea.

(Patriarhul Filotei Kokkinos al Constantinopolului, Despre poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, PG vol. 154, col. 730-746, traducere de Lect. Dr. Ovidiu Nicolae Pop-Brâncuși, în rev. „Studii Teologice”, ser. a III-a, anul VIII, nr. 3, iulie-septembrie, 2012, București, p. 242-252)