1. După ce ne-am despărțit de cea dintâi și dumnezeiască și fericită viață, din cauza neascultării protopărintelui[1], am fost izgoniți din rai și am fost prăvăliți în cea mai nevrednică viețuire și am fost osândiți la moarte și ne-am făcut părtași la nenumărate păreri [greșite] și rătăciri și necredințe, robiți plăcerilor și patimilor trupului[2] de către diavolul vrăjmaș; și de aceea am avut nevoie de Dumnezeu întrupat, Care n-a pregetat să pedepsească plăsmuirea[3] propriilor Sale mâini, nici s-o vadă distrusă, pentru ca prin Cel ce am primit plăsmuirea, tot prin El să căpătăm plăsmuirea din nou[4].

Pentru aceasta, Unul născut Fiul lui Dumnezeu și Cuvântul și Cel care es­te veșnic împreună cu Tatăl și fără de vreme, deplângând firea noastră, care a lunecat spre pieire și care, din pricina păcatului, s-a prăvălit la pragurile iadului, a binevoit și nu s-a împotrivit să vină cândva la noi, să cadă sub timp, să Se facă asemenea nouă în toate, afară de păcat.

Pentru aceasta, Cel de neoprit Se oprește în pântecele Fecioarei și Cel de necuprins se cuprinde în trup și îndumnezeiește prin împărtășire plăsmuirea și Se face cu adevărat om Cel ce Se arată a fi în veci Dumnezeu.

2. Viețuind împreună și trăind în lume, a dat legi ale dreptății și a arătat calea cunoașterii adevărului, a învățat cele folositoare și mântuitoare, a arătat semne și a făcut minuni mari și nemaipomenite. Apoi Se dă de bună voie în mâinile unor oameni păcătoși și nedrepți și e judecat și osândit și pătimește și îndură cele mai umilitoare cazne, luând asupra Sa pedeapsa mântuitoare a noastră, a L păcătoșilor și suferința și nenorocirea, după cum scris este:

„El duce păcatele noastre și suferă pentru noi; S-a-mpovărat cu suferințele și bolile noastre. ”[5]

Domnul slavei primește scuipăturile și loviturile, palmele și ocările și batjocura, mantia purpurie și cununa de spini, trestia cu buretele și fierea cu oțetul, piroanele și sulița și, dimpreună cu toate acestea, Crucea și moartea, și dezleagă prin Cruce și prin moartea Sa judecata și osânda blestemului din vechime, E făcându-Se pentru noi blestem, precum scris este:

„Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn.”[6]

Prin îngroparea și învierea Sa, ne scapă de osânda amarnică a întunericului și ne dezleagă din legăturile de nedesfăcut ale diavolului tiranic și ne dăruiește toată libertatea. Se ridică a treia zi și se înalță Ia ceruri, mijlocind pentru noi la Dumnezeu Tatăl; și va veni iarăși cu slavă să judece tot pământul și să dea fiecăruia după faptele lui.

3. Astfel S-a îngrijit de noi Dumnezeu și astfel a dorit să ne scape de tirania diavolului, care ne-a ademenit. Astfel a binevoit să Se facă pentru noi om și ne-a dat sfintele Lui pătimiri, ca leacuri pentru vindecarea neputinței noastre; și prin ele am fost replăsmuiți și făcuți vrednici de viață și părtași ai dumnezeieștilor Taine și ne bucurăm de darurile duhovnicești.

„Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem”[7],

după cum spune Sfântul Apostol.

Hristos S-a făcut blestem pentru noi, de vreme ce S-a dat pe Sine pentru noi, murind de bună voie, cu moarte de ocară și atotumilitoare. Ne-a răscumpărat din blestem, căci a vărsat dumnezeiescul și sfântul Său sânge și ne-a izbăvit din robia diavolului și a morții și de osânda și pieirea iadului. Hristos S-a făcut blestem, murind de moartea răufăcătorilor celor blestemați.

„Căci păcat nu a săvârșit, nici înșelăciune nu s-a aflat în gura Lui”[8]

și a schimbat blestemul în binecuvântare, ba mai mult, a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit calea mântuirii.

Căci a venit Domnul, ca să ridice blestemul căzut asupra noastră și, pentru aceasta, a primit moartea pe Cruce. Cum altfel avea a Se face blestem, decât numai primind pe Cruce moartea devenită blestem? Cum dar ne-ar fi chemat, de nu Se răstignea? Căci numai pe Cruce moare cineva cu brațele întinse. Iar Dom- nul Si-a întins mâinile ca să-i cheme la Sine pe toți și să-i unească cu Sine, după cum însuși a spus:

„Când Mă voi înălța de la pământ, pe toți îi voi chema la Mine.”

4. Căci diavolul, căzând din cer cu duhurile răutății lui, rătăcește prin văzduh și se străduiește a-i împiedica pe cei ce se ridică la cer.

Prin urmare, vine Domnul ca să doboare diavolul și să curățească văzduhul și să ne deschidă, cu trupul Său, urcarea la cer și să ne arate că El este Cel care pe toate le ține și le stăpânește. De aceea, moartea Lui le sfințește pe toate; de aceea a primit de bună voie moartea cea mai umilitoare pe Cruce. Și dumnezeiescul David a cântat imaginea[9] cinstitei Cruci, spunând:

„Unde mă voi duce de la Duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi?"[10]

Chiar de voi urca la cer, adică în înalt[11], de voi coborâ în iad, adică în adânc, de mi-aș lua aripile în(spre ziuă), adică spre răsăritul soarelui, de-a latul, și mă voi cuibări în străfundurile mării, cu trimitere la apus, adică de-a lungul.

5. Frumos a sugerat această imagine Sfântul Pavel, când le-a scris efesenilor:

„Ca să puteți înțelege împreună cu toți sfinții, care este lungimea, lărgimea, adâncimea, înălțimea”[12],

lăsând a se înțelege: prin înălțime cele cerești, prin adâncime cele de sub pământ, iar prin lățime și prin lungime, axele unite la mijloc de puterea Care conduce totul.

Pentru aceasta spunea Domnul că:

„trebuie ca Fiul Omului să fie răstignit[13],

adică nu altfel are a fi pătimirea, decât pe Cruce și, cu toate că sunt multe [căile] ce duc la moarte, prin care era cu putință ca Domnul să împlinească iconomia morții pentru noi, dintre toate s-a ales moarte pe Cruce, ca fiind necesară si de neînlăturat. Si-acu’ vezi bine, unde se ridică Crucea, ea binecuvântează, sfințește, aduce toată mântuirea.

Prin urmare, frații mei, având această armă de neînvins, să nu tremurăm, nici să ne temem de vrăjmași, căci aceia tremură înaintea Sfintei Cruci și se tem și se ascund, nefiind în stare a privi măcar puțin la pecetea ei.

Pentru aceasta, toate lucrările noastre să le împlinim cu Crucea; pentru aceasta, înălțând-o și închinându-ne ei, preamărim și slăvim pe Cel înălțat pe ea. Căci cel ce laudă Crucea, cinstește pe Cel crucificat și-L slăvește și I se închină. Prin Cruce tiranul a căzut în robie; prin Cruce e gonită moartea și iadul este lăsat pustiu. Trebuia ca, prin cele prin care ne-a învins diavolul, tot prin acelea să-l învingă pe el Hristos.

6. O femeie și un lemn și moartea au fost pricina osândirii și pierderii noastre. Căci Eva a fost ademenită de șarpe. Lemn era acel pom din care au gustat amarnic și Eva și Adam. Iar moartea a fost pedeapsa amară a gustării.

Dar iată, din nou o fecioară și un lemn și moartea, cele care au fost atunci spre osândirea și pedepsirea noastră, au devenit mijlocitoare ale libertății noas­tre: în locul Evei, mult binecuvântata și pururi Fecioara Maria; în locul lemnului din rai, lemnul Crucii; în locul morții lui Adam, moartea lui Hristos; prin cele prin care a învins, tot prin acestea a fost nimicit și prăvălit diavolul.

Prin acel pom l-a învins vrăjmașul pe Adam, prin Cruce l-a biruit Hristos pe vrăjmaș. Acel lemn din rai a fost unealtă a morții și ne-a prăvălit la iad; dar lemnul Crucii i-a chemat înapoi pe cei duși în iad. Lemnul din rai l-a făcut rob pe Adam și aflat în lipsuri și l-a făcut să se ascundă; dar lemnul Crucii le arăta tuturor pe Hristos biruitor în înalt. Căci, în văzul întregii omeniri, ca un oștean ales, Hristos, înălțat pe Cruce, a prăvălit puterile potrivnice.

Iar moartea lui Adam i-a osândit și pe oamenii de după aceea și i-a dat morții și i-a pedepsit; dar moartea lui Hristos a dat viață și celor căzuți și dați morții înaintea Lui; le-a dat viață și le-a dăruit tuturor oamenilor calea mântuirii. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi.

Iubiții mei, să ne purtăm de grijă, să nu ajungem iarăși sub blestem, de nu vom lua în seamă teama de Dumnezeu și poruncile mântuitoare ale lui Hristos. Hristos ne-a spălat în Botez, „în îmbăierea renașterii”[14] și înnoirii a Sfântului Duh; să nu ne întoarcem iarăși la ceea ce am dat odată afară[15].

Hristos ne-a făcut de-un chip cu Sine și de-un trup[16]; prin urmare, să nu facem mădularele lui Hristos mădulare de desfrânată, întinând trupul și întunecând chipul împărătesc. Hristos ne-a sfințit și ne-a curățit de păcatele noastre prin cinstitul și nepătatul Său sânge, ca să nu avem nicio pată, nicio zbârcitură și nimic din cele ce aduc urâciunea și hidoșenia; să nu ne întoarcem iarăși singuri la păcat, nici să îndrăgim duhoarea patimilor și necurăția de acolo a murdăriei plăcerilor.

Hristos ne-a umplut de lumina cea mai strălucitoare și curată; să nu alegem iarăși umbra întunecată a păcatului.

Dumnezeu ne-a făcut împreună-locuitori cu sfinții îngeri și ne-a socotit vrednici să fim împreună-moștenitori ai bunurilor Sale veșnice; fraților, să nu alegem iarăși umilința și stricăciunea și osânda, ci să păzim libertatea cu care ne-a slăvit Hristos și să dăm dovadă de toată râvna și dăruirea, ca să rămânem la cele întru care am fost aleși și îndreptați.

De nu vom rămâne astfel, ci ne vom întoarce la cele din urmă, ne vom O prăvăli cu mustrări și pedepse, când va veni Domnul să judece tot pământul. Dar, ca să nu se întâmple acestea, să avem bună viețuire, atât iubind, cum place lui Dumnezeu, curăția noastră, cât și vărsând lacrimi, izvorând pocăință, stăpânindu-ne trupul și socotindu-l o slugă, dând viață sufletului și hrănindu-l cu cuvinte și lucrări duhovnicești, împlinind lucrările lui Dumnezeu fără preget și j fără a ațipi în vreun fel.

7. Iar de vom pregeta și nu vom avea grijă, căci neputincioasă și nestatornică este firea, să ne gândim iarăși, să ne pocăim iarăși și să ne răscumpărăm; să ne E cutremurăm în inimi și să ne trezim, să ne întoarcem la starea dintâi; să păzim frumoasa comoară lăsată nouă, pe tânărul[17] nostru împărat, pe unsul Domnului, care pe nimeni nu a nedreptățit, care de la tată[18] și de la bunic[19] și străbunic a moștenit împărăția. Să ne supunem în toate cârmuirii legiuite și drepte a acestuia. Căci iubindu-l pe el și cinstindu-l în tot felul, ne vom arăta credincioși și curați înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor și vom auzi pe Dumnezeu spunând:

„Eu am înălțat pe robul Meu, pe împărat, prin Biserica Mea, unsu-l-am cu uleiul Meu sfânt, mâna Mea îl va ajuta să biruiască, iar brațul Meu îl va întări pe el.[20]

„Dușmanul nu va izbândi împotriva lui și fiul nelegiuirii nu va avea spor în a-i face rău și voi lovi pe vrăjmașii lui înaintea lui și voi nimici pe cei ce-l urăsc pe el; și adevărul Meu și milostenia Mea vor fi cu el și voi pune peste mare mâna lui, și peste râuri dreapta lui.

Eu sunt Tatăl vostru, Eu sunt rădăcina, Eu sunt temelia, Eu casa, Eu veșmântul, tot ce vreți sunt Eu. Nu duceți lipsă de nimic, doar fiți apropiați Mie. Voi sunteți totul pentru Mine, și prieteni și mădulare și împreună-moștenitori, numai de veți umbla în rânduielile Mele și veți păzi poruncile Mele și le veți împlini și veți arăta toată grija și aplecarea și mila pentru sărmanii poporului[21] Meu.

8. Să nu nedreptățiți în judecată, nici să faceți strâmbă judecata celui sărman. Nu vă lăsați furați de fața celui puternic, nici nu primiți daruri; ca și pe cel mic să-l judecați și pe cel mare și scăpați-l pe cel furat din mâinile celui nelegiuit.

Nu vă luați după zvonuri deșarte, căci sunt unii cu rea purtare și care nu au un bun al lor prin care să se facă cunoscuți, care-și vor sporirea proprie, făcând rău altora.

Nu nădăjduiți în nedreptate și nu tânjiți la furt. Faceți judecată dreaptă, ca să aveți scăpare în ziua înfricoșătoare a judecății Mele. Nu prigoniți pe văduvă și pe orfan, căci de-i veți urgisi cu răutatea și cu strigăt mare vor veni la Mine, cu auzul voi auzi strigătul lor și Mă voi mânia și vă voi ucide cu sabia și vor rămâne văduve femeile voastre și orfani copiii voștri.»[22]

Să ne temem și să tremurăm. Auzind acestea și, cei ce sunteți răi și nedrepți și hoți și trufași și necredincioși, fraților, întoarceți-vă și vă pocăiți!

Iar cei ce stăruiți în virtute și dreptate și adevăr și credință, nu pregetați, nici vă întoarceți, pentru ca și cinstita Cruce, la care ne închinăm și pe care o slăvim, temelie a omenirii[23], pavăză neclintită a Bisericii ce poartă numele lui Hristos, armă de neînvins a împăraților dreptcredincioși[24] și redută de nepătruns, cu tăria ei neînvinsă, să ne învrednicească a încheia restul vieții noastre în sfințenie și iubire de Dumnezeu și să-i facă biruitori pe dreptcredincioșii și sfinții noștri împărați asupra dușmanilor și vrăjmașilor nedrepți, care ne urăsc pe noi, și să avem parte de ușurare și pace și liniște în viața aceasta, precum nădăjduim și ne rugăm, iar în veacul ce va să vie, să avem parte de nespusa bucurie și veselie a celor drepți, la care bine ar fi să fim cu toții părtași, întru însuși Hristos Dumnezeul nostru, Căruia cuvine-se slavă și putere dimpreună cu Tatăl Său fără de-nceput și Duhul de viață dătător, acum și în veac și în vecii vecilor. Amin.

(Patriarhul Filotei Kokkinos al Constantinopolului, Cuvântare întru preamărirea cinstitei și de viață dătătoarei Cruci. PG vol. 154, col. 720-729, traducere de Lect. Dr. Ovidiu Nicolae Pop-Brâncuși, în rev. „Studii Teologice”, ser. a III-a, anul VIII, nr. 3, iulie-septembrie, 2012, București, p. 237-242)