- Există la noi o superstiţie, şi se pare că este generală, imediat ce ne apucăm de ceva prin casă sau în afara casei, ieşim din sfera lucrurilor dumnezeieşti, plăcute lui Dumnezeu. De aceea, când se naşte dorinţa de a trăi în chip plăcut lui Dumnezeu sau vine vorba despre acest lucru, de obicei acestea sunt însoţite de ideea că, dacă este aşa, atunci trebuie să fugi din societate, să fugi de acasă în pustie, în pădure. În realitate, nici una, nici cealaltă nu sunt aşa. Treburile vieţii de zi cu zi şi cele sociale, de care depinde statornicia caselor şi a societăţilor, sunt treburi hotărâte de Dumnezeu şi împlinirea lor nu înseamnă retragere într-un domeniu neplăcut lui Dumnezeu, ci înseamnă umblare în treburile dumnezeieşti. Având această credinţă greşită, toţi fac în aşa fel încât în treburile vieţii zilnice şi în cele sociale nu au nici o grijă cu privire la a se gândi la Dumnezeu.

- Daţi-mi voie să am convingerea că tot ceea ce faceţi prin casă şi în afara casei privitor la treburile vieţii zilnice este lucru dumnezeiesc şi plăcut lui Dumnezeu. Căci pentru toate cele implicate aici există diferite porunci. Iar împlinirea poruncilor cum să nu fie plăcută lui Dumnezeu?! Prin superstiţia voastră le faceţi întru totul neplăcute lui Dumnezeu, pentru că le împliniţi nu cu acea dispoziţie cu care voieşte Dumnezeu să fie ele împlinite. Lucrurile dumnezeieşti nu sunt săvârşite de voi în chip dumnezeiesc. Şi trec fără folos şi mai depărtează şi mintea de Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, Galați, p. 36)