Toți tânjim după ce este mai bun și încercăm să ne ghidăm comportamentul în acord cu valorile supreme: în ce privește cunoașterea - adevărul, conduitele morale - binele, câmpul estetic – frumosul, religiozitatea – sacrul, jurisprudența – dreptatea, căsnicia - fidelitatea etc. În fiecare domeniu ne mișcăm tendențial către împlinirea și traducerea în acte a valorii specifice. Alegerile pe care le facem zi de zi, în fiecare orizont axiologic, sunt călăuzite de aceste ținte. Numai că acțiunile noastre valorice sunt întotdeauna compozite, opțiunile le exercităm simultan în mai multe câmpuri, suntem puși să decidem la intersecția mai multor tensiuni, uneori una și aceeași alegere ținând de valori ce vin dinspre teritorii diferite. Mergem la muzeu simultan pentru a ne bucura estetic de operele de artă, pentru a cunoaște realizările unui artist, ale unui curent sau școală artistică sau pentru a face un bine cuiva, știind că, de pildă, contravaloarea  biletului va fi donată unei persoane aflate în nevoie. Ajutăm pe cineva cu bani, un lucru, un serviciu pentru a face bine semenului, pentru a re-distribui poate dreptatea dar și pentru a face pe placul Domnului. Ce se întâmplă însă când aceste valori-țintă intră în conflict unele cu altele, generează tensiuni între ele, se află în contradicție? Dacă ajutând un răufăcător să scape de la închisoare, eu avocat fiind, perpetuez un rău moral și social. Sau ascunzând bolnavului iminența morții sale îl privez de asumarea proprie a sfârșitului sau de asistența spirituală pe măsură. Sau pentru a fi în acord cu adevărul, „trădez” o prietenie. Viața ne pune destul de des în fața unor astfel de situații. Ce e de făcut în aceste circumstanțe?

Un prim răspuns ar putea fi dat în felul următor: trebuie acționat contextual pentru că întâietatea unei valori în fața alteia este dată de urgența manifestării ei într-o situație dată. De pildă, în proximitatea unui accident cu răniți grav nu mă voi întreba, în primul rând, cine a greșit, ci voi căuta, întâi de toate, o soluție pentru a acorda primul ajutor, indiferent de validitatea morală a celor în cauză sau de aspectul juridic al faptelor.

Dilema valorică enunțată mai sus ar putea fi rezolvată și pornind de la importanța valorii respective în raport cu evoluțiile viitoare. Valorile trebuie vizate în dinamica lor, ținând cont de predispoziția lor de a genera alte valori. E posibil ca alegând acum o valoare neconvenabilă pentru cineva (îl critic, îi spun „adevărul în față”, îl admonestez, îi aplic o corecție…), asta va genera o modificare comportamentală interioară astfel încât persoana să se solidarizeze cu valoarea pe care nu o atinsese. La nivel individual și social sesizăm astfel de decizii cu caracter recuperator și ascensional  - în practica educațională, de pildă, din școli sau din alte așezăminte.

În același timp, trebuie ținut cont și de menținerea unui echilibru între valori în așa fel încât actualizarea uneia să nu pericliteze pe o alta. Nu pot să clamez adevărul, știind de la început că acesta va nimici la propriu (dacă e să ne referim la maladia unui bolnav). Nu întotdeauna dreptatea trebuie pusă mai presus de pace (dacă e să ne referim la căsnicie).

Valorile nu devin viabile autarhic, nu operează izolat, în sine, fără a se ține cont de legătura dintre ele și de contextul zămislirii lor. Ele acționează integrat, se cheamă și se sprijină reciproc, se intersectează și se întăresc unele pe altele. Adevărul nu se livrează linear, fără un context al înțelegerii și uzanței lui, după cum binele nu se face oricând și oricui, cu forța, de „fațada” sau în disonanță cu alte valori. A întrupa o valoare este o chestiune de adecvare și dozaj, de echilibru și reglaj fin cu alte valori care o susțin, îi dau consistență și funcționalitate. Nu este vorba despre o condiționare, ci despre o corelare a lor în așa fel încât „efectul” axiologic al unei alegeri sau decizii să fie maxim.

Pe de altă parte, trebuie să mizăm uneori și pe preeminența unei valori în raport cu altele, „izolarea” ei față de ansamblu, acordul cu alte valori având și limite. „Amestecul” valorilor nu se face oricum și oricând și nu putem substitui o valoare prin alta. Dacă mi-e milă de un criminal, asta nu trebuie să conducă la deculpabilizarea lui. Dacă din dorința de a face bine cuiva ocultez realitatea și adevărul, acela nu mai este un bine. Dacă din dorința de a nu deranja pe cineva, nu îi spun unde, când sau cu ce a greșit, aceasta nu mai este o faptă bună. Dacă critic pe cineva că scrie un text prost, de aici nu trebuie trasă concluzia că nu sunt bun etc. etc. Nu pot să evaluez ceva prin recursul la o valoare nespecifică (arta prin valoarea de adevăr, conduita morală prin recursul la dreptate, o teorie științifică prin valoarea de frumos etc. etc.).

Comportamentul nostru valoric este sumativ și integrativ, fiecare alegere fiind realizată printr-un angrenaj complicat de atrageri și respingeri, asumări și retractări, de procesări interioare care conduc, în cele din urmă, la o soluție valabilă. Rezultatul final este cel care contează, chiar dacă etapele pot anunța uneori soluții parțial întemeiate, amendabile, discutabile, interpretabile.