Cum să îi înțelegem pe Petru cel ce s-a lepădat și pe Pavel prigonitorul?
Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
Îmi vine mie, Cinstită doamnă, şi aceasta în cuget: că Hristos Mântuitorul şi adevăratul Dumnezeul nostru, când urma să le înmâneze lumea sfinţilor Săi, mai-marilor între ucenici şi apostoli, Petru şi Pavel, a poruncit ca să propovăduiască în ea Cuvântul Său, şi crezând în El, prin propovăduirea lor să povăţuiască întru adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi întru păzirea poruncilor Lui, şi să fie milostivi către cei greşiţi, şi cu înlesnire să le ierte greşalele celor ce se pocăiesc. Prin nebănuitele Sale căi dumnezeieşti, a îngăduit ca încă şi Petru să se lepede de El de trei ori, iară Pavel a prigonit Biserica Lui şi a dărâmat-o. Însă, după adevărata pocăinţă a lui Petru şi Pavel, prin minunata credinţă a în Hristos, amândoi aceşti Sfinţi Apostoli, pentru că ei înşişi au cunoscut asupra lor neputinţa firii omeneşti, au fost preamilostivi, după asemănarea lui Hristos Domnul, către cei greşiţi şi cu adevărat pocăiţi. Şi după cum ei înşişi sarcinile tuturor le-au dus asupra lor, aşa şi pe toţi îi îndeamnă către aceasta zicând: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos”.
(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 88)
Cu inima noastră să suspinăm, cu sufletul nostru să ne înduioșăm
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro