După toate minunile acestea, pe care oameni vedeau că le face părintele Arsenie cu harul lui Dumnezeu, era firesc să fie cinstit ca un sfânt, precum și era. Și totuși acestea l-au adus pe părintele într-o situație dificilă, silindu-l să intre într-o altă nevoință, mai mare, ca să-și ascundă sfințenia și să fugă de laudele oamenilor. Poate ca să nu se vatăme din pricina mândriei sau ca nu cumva laudele oamenilor să-i răsplătească nevoințele sale în această viață deșartă.

Singura soluție era să facă din când în când și pe „nebunul pentru Hristos” și prin ciudățeniile făcute de el, oamenii să creadă cele potrivnice. Ca să nu i se spună blând, făcea pe mâniosul. Ca să nu i se spună postitor, făcea pe lacomul, precum și multe altele asemănătoare. Când cineva îi spunea „Tu ești sfânt”, Părintele îi răspundea: „Neamul tău nu e neam bun”. Când acela auzea aceasta, că-i clevetește neamul în felul acesta direct, nu-i convenea și altă dată nu mai spunea că Părintele Arsenie este sfânt, ci că ar fi sfânt dacă ar avea o comportare mai bună.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, Ed. Evanghelismos, București, 2006, p. 58)