Pocăiește-te, și fii întărit de puterea harului din Sfintele Taine, pășește pe calea poruncilor dumnezeiești, sub îndrumarea pe care Sfânta Biserică ți-o dă prin preoția ei dumnezeiască. Toate acestea trebuie făcute în duhul credinței sincere, fără nici o îndoială.
Atunci ce este credința?
Credința este mărturisirea sinceră că Dumnezeu, Căruia ne închinăm, Treimea, Cel care este Ziditorul și Dătătorul a toate, ne mântuiește pe noi cei căzuți, prin puterea morții pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu cel întrupat, cu harul Prea Sfântului Duh în Sfânta Sa Biserică. Începuturile reînnoirii, care sunt puse în viața aceasta, vor apărea în întreaga lor slavă în veacul ce va veni, într-un fel pe care mintea nu îl poate înțelege, nici limba glăsui.
O, Dumnezeul nostru, cât de mărețe sunt făgăduințele tale!
Cum poate atunci cineva să pășească pe calea poruncilor fără să se abată din drum?
Nu se poate răspunde la aceasta cu un singur cuvânt, căci viața este un subiect lipsit de simplitate. Iată ceea ce este trebuincios:
a) Pocăiește-te și întoarce-te către Domnul, recunoaște-ți păcatele, plângi pentru ele, cu strângere de inimă, și mărturisește-le în fața părintelui duhovnicesc. Jură-te cu vorba și cu inima înaintea feței Domnului să nu îl mai superi de acum înainte cu păcatele tale.
b) Apoi, statornicind cu Dumnezeu în minte și în inimă, năzuiește să împlinești în trup îndatoririle și treburile pe care șederea în această viață ți le impune.
c) în această nevoință mai ales să îți păzești inima de cugetele și simțirile cele rele – mândria, slava deșartă, mânia, judecarea celorlalți, ura, invidia, disprețul, deznădejdea, atașamentul față de lucruri și de oameni, gânduri împrăștiate, neliniște, toate plăcerile simțurilor și tot ceea ce desparte mintea și inima de Dumnezeu.
d) Pentru a rezista în nevoința aceasta, hotărăște înainte de toate să nu te retragi din ceea ce recunoști că este trebuincios, chiar de ar însemna moartea. Pentru a dobândi aceasta, când te-ai hotarât să faci astfel, dăruiește-ți viața lui Dumnezeu pentru a nu mai trăi de dragul tău, ci doar pentru Dumnezeu.
e) Susținerea unei vieți dusă astfel este o jertfă smerită a sinelui către voința lui Dumnezeu, și a nebizuirii pe sine; arena duhovnicească în care această viață se săvârșește este răbdarea sau șederea neabătuta în rândul vieții răscumpărate, cu îndurarea plină de bucurie a tuturor nevoințelor și neplăcerilor care sunt legate de aceasta.
f) O temelie pentru răbdare este credința, sau convingerea că, nevoindu-te în acest fel pentru Dumnezeu, ești sluga Sa și El este Stăpânul tău, Care îți vede strădaniile, se bucură de ele și le prețuiește; nădejdea că ajutorul lui Dumnezeu care te ocrotește pururea, este mereu pregătit și așteptându-te, și se va pogorî asupra ta la vreme de trebuință, că Dumnezeu nu te va părăsi la sfârșitul vieții tale, și păstrându-te ca unul credincios poruncilor Sale aici, printre toate ispitele, te va călăuzi prin moarte la veșnica Sa Împărăție; dragostea, care cugetă zi și noapte asupra Domnului iubit, în toate felurile străduindu-se să facă numai ceea ce este plăcut Lui, și să evite tot ceea ce L-ar putea supăra cu gândul, cu vorba sau cu fapta.
g) Armele unei astfel de vieți sunt: rugăciunile în biserică și acasă, mai ales rugăciunea minții, postirea pe măsura puterii fiecăruia și a rânduielilor Bisericii, trezvia, singurătatea, muncile fizice, mărturisirea deasă a păcatelor, Sfânta Împărtășanie, citirea Cuvântului lui Dumnezeu și a scrierilor Sfinților Părinți, discuții cu oameni temători de Dumnezeu, cercetarea deasă a părintelui duhovnicesc asupra tuturor întâmplărilor vieții lăuntrice și exterioare. Temelia tuturor acestor nevoințe în măsură, vreme și loc este înțelepciunea, cu povața celor experimentați.
h) Păzește-te cu teamă. Pentru aceasta adu-ți aminte de sfârșit – moartea, judecata, iadul, Împărăția cerurilor. Mai ales, fii cu băgare de seamă la tine: păstreaza-ți mintea trează și inima netulburată.
i) Așază-ți ca țel din urmă aprinderea focului duhului, ca focul duhovnicesc să ardă întru inima ta și, strângându-ți toate puterile laolaltă, să înceapă a-ți zidi omul lăuntric și, în cele din urmă, să ardă neghina păcatelor și patimilor tale.
Rânduiește-ți viața în acest chip și, cu harul lui Dumnezeu, te vei mântui.