- Oricât de mic şi slab ni s-ar înfăţişa lucrul pătimaş - spune el - , trebuie să ne raportăm la el ca la lucrul cel mai mare şi mai puternic. Când beţi apă, scoateţi şi cea mai mică musculiţă care a căzut în cană; când vă înţepaţi la deget, chiar dacă ghimpele este foarte mic şi abia se vede, vă grăbiţi să scăpaţi de neliniştea pricinuită de el; când vă intră în ochi cel mai mic fir de praf şi chinuie ochiul, faceţi mari demersuri să vă curăţaţi mai repede ochiul de praf. Aşa să vă puneţi ca lege să lucraţi şi în privinţa patimilor: oricât de mici vi s-ar înfăţişa, grăbiţi-vă să le alungaţi şi să faceţi acest lucru fară milă, ca nici urmă din ele să nu rămână.

Cum să le alungaţi? Prin pornirea potrivnică a mâniei sau prin supărarea faţă de ele. Imediat ce observaţi patima, străduiţi-vă să stârniţi mai repede în voi supărarea faţă de ea. Această supărare este respingerea fermă a patimii. Patima nu se poate menţine altfel decât prin consimţirea la ea, iar prin supărare se nimiceşte orice consimţire... . Patima chiar va pleca sau va pieri la prima ei arătare. Şi iată unde este îngăduită şi bine-folositoare mânia. La toţi Sfinţii Părinţi am găsit că mânia tocmai pentru acest lucru este şi dată, ca să ne înarmăm cu ea împotriva mişcărilor pătimaşe şi păcătoase ale inimii şi cu ea să le alungăm.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, Galați, p. 83)