De ce oamenii, uitând de persoanele cele mai apropiate, pleacă la alţii sau altele?

Infidelitatea conjugală are două cauze. Prima este slăbiciunea voinţei unuia dintre soţi, incapacitatea de a rezista tentaţiilor, lipsa de rezistenţă în faţa păcatului. A doua este şi cea mai importantă: situaţia familială proastă, lipsa păcii şi înţelegerii dintre soţi. Uneori, adulterului îi premerg amândoi factorii simultan, uneori doar unul dintre ei.

Iată o situaţie foarte răspândită: tinerii se căsătoresc – li se pare lor – din mare dragoste, îi mână sentimentele, pasiunea, îndrăgostirea. La început, totul e grozav, sunt fericiţi, se simt minunat împreună. Apar copiii, traiul de zi cu zi se aranjează şi el, nimic nu prevesteşte nenorocirea – dar nu trebuie să uitam că îndrăgostirea, pasiunea, atracţia se sting treptat şi în locul lor trebuie să vină ceva mai înalt. Iubirea adevărată este rodul unor mari eforturi creatoare din partea soţilor; autentica apropiere nu vine de la sine, ci se clădeşte prin muncă de zi cu zi, în condiţiile în care cei doi trăiesc unul pentru celălalt.

Ei bine, când sentimentele aprinse de la început sunt înlocuite de obişnuinţă, omul începe să se simtă împovărat de relaţia cu celălalt. Atunci, bărbatul (căci de obicei cu el se întâmplă asta) începe să-şi compare jumătatea cu alte femei şi vede în ea o mulţime de lipsuri. Soţia, de care s-a plictisit, nu-l mai atrage, pe când altele, dimpotrivă, i se par foarte atrăgătoare.

Asta se întâmplă şi pentru că el, atunci când s-a căsătorit, nu a luat hotărârea fermă şi neclintită de a nu vedea un potenţial partener în nici o persoană de sex opus. Pentru bărbatul căsătorit trebuie să existe o singură femeie: soţia lui. Celelalte trebuie să fie pentru el ca şi cum nu ar avea sex. Atunci nu se va uita unde nu trebuie şi nu va fi chinuit de îndoieli cu privire la corectitudinea alegerii sale, ci se va ocupa de construirea vieţii sale de familie, care pentru el reprezintă o valoare absolută.

Dacă nu face aşa, înseamnă că voinţa lui este slăbită şi că îşi lasă o „portiţă” – măcar una mică – pentru gânduri şi gesturi uşuratice, iar apoi şi pentru adulter. Soţul care a ales un asemenea stil de comportament este un egoist, el vede în căsnicie o posibilitate de a primi bucurie şi satisfacţie, iar când se ciocneşte de greutăţi şi de rutina zilnică începe să caute plăcere în afara familiei în loc să se gândească: „Ce aş putea să fac ca să ne fie bine tuturor, ca să fim fericiţi împreună?”

Şi totuşi, libertinajul, voinţa slabă, egoismul nu sunt nici pe departe cauzele principale ale infidelităţilor conjugale.

Aproape toate adulterele au loc în legătură cu situaţia gravă din familie şi se „coc” cu anii, fiindcă atunci când în familie domnesc pacea, dragostea şi buna înţelegere nu se întâmplă adultere. Certurile, conflictele, scandalurile permanente în familie sunt un teren foarte fertil pentru adulter. O soţie cicălitoare, veşnic nemulţumită, scandalagie va fi în mod inevitabil comparată de soţul său (mai ales dacă acesta are voinţa slabă) cu alte cunoscute ale sale, şi această comparaţie nu va fi în folosul ei. Şi mai devreme sau mai târziu va veni momentul când el îşi va părăsi familia sau îşi va găsi o amantă.

Vorbesc în principal despre infidelităţile bărbaţilor, pur şi simplu deoarece potrivit statisticilor aceştia îşi înşală soţiile mult mai frecvent decât femeile îşi înşală soţii, dar tot ce am spus mai sus se aplică pe deplin şi infidelităţilor feminine.

Aceeași situaţie poate avea loc dacă soţul se poartă în mod nepotrivit cu soţia: de exemplu, dacă este rece, neatent, grosolan cu ea în loc să-şi facă timp pentru ea şi s-o ajute, s-o sprijine, dispărând zile întregi în tovărăşia prietenilor.

Atunci când unul dintre soţi părăseşte familia, el pleacă nu la alta (sau la altul), ci pleacă de la jumătatea sa. Asta înseamnă că în relaţia dintre cei doi au fost comise mari greşeli. Şi vinovaţi sunt amândoi. Unul dintre soţi a săvârşit o trădare, iar celălalt nu a putut crea în familie condiţii ca să nu se întâmple asta. Da, sigur, adulterul este un păcat grav, şi nimic nu distruge familia aşa cum o distruge infidelitatea conjugală, dar dacă adulterul este un fapt consumat, ambii soţi trebuie să reflecteze şi să tragă concluzii: de ce s-a întâmplat tragedia şi care aspecte ale comportamentului lor au dus la ea.

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, Editura Sophia, București, 2013, p. 158-160)