Altă sfătuire să fie şi aceasta pe care o scrie dumnezeiescul Pavel în Epistola către Evrei, adică să cugeţi la patima Mântuitorului Hristos, şi să cercetezi petrecerea Lui; că ostenelile şi necazurile ce a răbdat de la acea Sfântă Iesle, până la mântuitoarea Cruce, sunt destule să uşureze pe ale noastre. Şi nu numai atât, dar ea ne îndeamnă ca să-l însoţim, ştiind că necuviincios şi nedrept este ca să se arate mai mare sluga decât Stăpânul. Deoarece El s-a ostenit atât în viaţa aceasta pentru a noastră dragoste, cum să nu ne ostenim şi noi, pentru dragostea Lui şi mântuirea noastră? 

Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu a ostenit și a răbdat atâtea necazuri ca să te mântuiască, omule, şi tu nu ai nici o grijă şi te leneveşti pentru aceasta, nimic grijindu-te sau lucrând? Această cugetare a făcut pe toţi Sfinţii să umble în căile Domnului, cu multă căldură şi nevoinţă. Cu un gând ca acesta, au răbdat ei bucurându-se, acele nenumărate osteneli și suferinţe, posturile şi toate mâhnirile vieţii acesteia.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, pp. 124-125)