Dragă, cele zece porunci nu trebuie învățate ca la școală: „Dacii și romanii”, și începi să spui istoria dacilor și a romanilor ca pe apă. Nu! Trebuie cu orice chip să împlinim aceste porunci. Poți să te prezinți la duhovnic că n-ai împlinit o poruncă, că o împrejurare, sau o stare de lucruri te-a oprit. Se analizează de ce nu ai putut, capeți circumstanțe atenuante, dar cu nici un chip să nu crezi că ești scutit total, că o împrejurare s-a creat și tu nu ai împlinit porunca.

Ai lucrat Duminica. Porunca Bisericii este să nu se lucreze. Dar o împrejurare oarecare te-a silit să lucrezi. Nu-i nici o mustrare, poate e nevoie să te spovedești că ai muncit, fără canonisire. Nu s-a gătit mâncare pentru Duminică. Și există o altă poruncă care spune: „Cine postește sâmbăta sau Duminica este certat de Biserică". Și atunci ce faci ca să nu postești Duminica? N-am mâncare făcută - fac mâncare. Deci am muncit Duminica. Dar, dintre două rele, alegi răul cel mai mic. Dar am salvat porunca care spunea să nu postești Duminica.

Doi inși s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe jos în condiții grele, nu erau mijloace de transport. Mergând ei spre Ierusalim au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toți bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis: „Eu nu mai merg la Ierusalim căci nu pot să părăsesc pe cei bolnavi”, „Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?" și a plecat celălalt singur și a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomerație, că era vorba de Înviere. Pelerinul, ajuns la biserică, a pătruns cu mare greutate prin prima ușă de la biserică, și-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar la Altar.

Dintre două fapte bune alege fapta cea mai mare. Cel care a îngrijit de bolnavi s-a așezat pe poziția de vârf a Scripturii: iubirea. Și atunci ce cauți la Ierusalim? Te duci din tradiție? Te duci că ai posibilități? Te duci că ai timp, sau că ai avut bani? Dacă tu ai lăsat vreo dușmănie în urma ta? Porunca iubirii e o poruncă mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toți: „Iubesc sau nu iubesc?", că e poruncă, dragă! Să nu credeți că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Și noi avem bogăția că suntem creștini. Și atunci sigur nu o să urmăm pe cutare Tutankamon, sau pe Buda. Noi urmăm pe Hristos.

Băgați de seamă, iubirea e criteriu de judecată! Evanghelia care se citește la Duminica Judecății de apoi este aceasta: „Am fost bolnav, și nu m-ați îngrijit. Am fost însetat, și nu mi-ați dat să beau. Am fost flămând, și nu m-ați săturat”. Nu vorbește nici de alte arțaguri și nu știu ce. Vorbește numai de iubire.

De ce ai urât? Dovadă că tu nu ai iubit, nici măcar nu l-ai respectat, că-i ființă omenească. L-ai urât. Că nu-l mai recunoști ca ființă omenească, din momentul din care îl urăști. Și atunci ne osândim cu asta. (Părintele Arsenie Papacioc)

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 13-15)