Există o fugă de lume cu trupul: fuga în pustie. Putem însă fugi de lume şi rămânând în lume: fugind de ea prin felul de vieţuire. Prima nu este potrivită pentru toţi şi nu le stă în putere tuturor, dar cea de-a doua este obligatorie pentru toţi şi trebuie împlinită de către toţi. Tocmai la asta ne-a poftit în canonul său Sfântul Andrei când ne-a sfătuit să fugim în pustie prin buna legiuire.

Leapădă năravurile lumeşti şi săvârşeşte orice faptă a ta, orice pas al tău, aşa cum porunceşte buna lege evanghelică, şi vei trăi în mijlocul lumii ca în pustie. Între tine şi lume această bună legiuire va sta ca un zid în spatele căruia nu vei vedea lumea, deşi va fi în faţa ochilor tăi. Lumea va urma schimbările ei, iar tu – cinul şi rânduiala ta: lumea va merge la teatru, tu la biserică; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va merge la petreceri, tu vei rămâne acasă, în singurătatea ta; ea se va îndeletnici cu vorbirea în deşert şi cu măscările, tu cu tăcerea şi cu lăudarea lui Dumnezeu; ea în mângâieri, tu în osteneli; ea în citirea romanelor deşarte, tu în citirea cuvântului lui Dumnezeu şi a scrierilor patristice; ei la baluri, tu stând de vorbă cu cei de un cuget cu tine sau cu părintele duhovnicesc; ei în socoteli egoiste, tu în cugetarea la Dumnezeu.

Trasează-ţi în toate privinţele reguli şi rânduieli de viaţă potrivnice năravurilor lumeşti, şi vei fi în lume în afara lumii, ca în pustii: nici tu nu te vei vedea în lume, nici lumea nu se va vedea în tine. Astfel, şi în lume vei fi pustnic!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 125)