Pandemia s-a suprapus peste Paștile creștin, Pesah-ul iudaic și Ramadanul musulman. Temându-se ca manifestările religioase să nu devină focare de infecție, majoritatea guvernelor au luat măsuri de prevenție eficiente din punct de vedere sanitar, dar la limita exigențelor libertății religioase din punct de vedere juridico-politic. În Germania (30 aprilie), Franța (18 mai) și SUA (29 mai) controlul constituțional a cenzurat comportamentul anti-rule of law al autorităților reamintindu-le că limitarea activităților religioase trebuie făcută proporțional cu scopul restricțiilor generale. Chiar și pe timpul stării de urgență sau alertă, statul trebuie să reglementeze în interiorul unui cadru juridico-politic democratic, în consonanță cu exigențele și practicile internaționale, predictibil și nediscriminatoriu.

Rusia

Dezbaterile interne au scos la iveală puncte de vedere radicale, unii dintre clerici denunțând transmiterea slujbelor în online drept „lucrarea diavolului” și susținând că sunetul clopotelor ar avea efect terapeutic în combaterea pandemiei. Totuși, unii dintre preoți, având încă proaspăt în memorie cenzurarea gesturilor liturgice de către regimul sovietic au denunțat restricțiiile guvernamentale drept violări ale drepturilor omului.

Nu toate mănăstirile și parohiile s-au supus deciziei Patriarhului Kiril: s-a desfășurat în prezența credincioșilor slujba Învierii în 43 din cele 85 de regiuni ale Federației Ruse, iar în 15 dintre acestea purtarea măștii și respectarea distanțării sociale nu au fost obligatorii. Pandemia a lovit mai multe centre administrative, mănăstirii și chiar seminarii teologice. De asemenea, foarte mulți clerici și-au exprimat public nemulțumirea față de restricțiile din perioada pascală din cauza faptului că aceasta este o perioadă în care donațiile și contribuțiile credincioșilor sunt, de regulă, mai generoase.

Statele Unite ale Americii

Statele Unite ale Americii sunt fondate pe principiul libertății religioase, iar Departamentul de Stat al SUA investește anual peste jumătate de miliard de dolari pentru promovarea libertății religioase și diminuarea persecuțiilor religioase. Președintele Trump a semnat acum 2 zile Executive Order on Advancing International Religious Freedom, a solicitat pe un ton abrupt redeschiderea lăcașurilor de cult și a cerut includerea acestora în categoria de activități esențiale unde relaxările intră în vigoare mai devreme decât activitățile cu risc foarte ridicat de infectare precum sălile de gimnastică.

Cea mai coerentă poziție publică este cea a unor avocați americani care acuză într-o scrisoare adresată guvernatorului statului California că restricțiile impuse lăcașurilor de cult încalcă primul amendament (din anul 1791) la Constituția SUA din moment ce relaxările restricțiilor impuse lăcașurile de cult nu urmează aceeași cadență precum cele din domenii non-religioase. Argumentul lor este inspirat din dogmele liberalismului politic: „Reglementările care nu sunt simultan neutre din punct de vedere religios și general aplicabile sunt invalide dacă guvernul nu poate dovedi o finalitate precisă și că aplicarea lor se face prin mijloace cât mai puțin restrictive”. Cu alte cuvinte, adunările religioase nu pot fi reglementate diferit față de adunările non-religioase.

În acest moment, în lăcașurile de cult din California pot participa la slujbele religioase un număr de persoane de cel mult 25% din totalul capacității, dar nu mai mult de 100 de persoane. Prin comparație, supermarketurile, birourile, fabricile sau mall-urile nu trebuie să respecte aceeași regulă. South Bay United Pentecostal Church a cerut Curii Supreme a SUA să i se aplice reguli identice cu evenimentele non-religioase. Curtea Supremă a admis faptul că statul California a discriminat organizațiile religioase și a violat primul amendament la Constituția SUA prin care este consacrată libertatea religioasă.

Marea Britanie

Marea Britanie, o țară cu o tradiție democratică venerabilă, a adoptat cea mai elegantă soluție: înființarea unui task-force dedicat redeschiderii în siguranță a lăcașurilor de cult. Task-force-ul a cărei funcționare e finanțată cu 125.000 lire include reprezentanți guvernamentali, lideri religioși și experți independenți. Scopul înființării acestuia este acela de a produce soluții comune și consensuale pentru redeschiderea în siguranță a lăcașurilor de cult și totodată de a nu discrimina o comunitatea religioasă în detrimentul alteia. Lordul Greenhalgh, care ocupă în cadrul guvernului funcția de ministrul credinței, a avut consultări publice cu toți liderii religioși subliniind rolul esențial al lăcașurilor de cult în solidaritatea națională. Strategia britanică a vizat o comunicare publică foarte transparentă, consultarea tuturor actorilor și identificarea unei soluții consensuale tocmai pentru ca ridicarea restricțiilor să îndeplinească simultan exigențele sanitare, dar și pe cele ale libertății religioase.

România

În România guvernul a simțit nevoia să reglementeze în mod special activitățile religioase și a scos liturghia din lăcașurile de cult, punându-i pe creștini sub oprobiul public și făcându-i vinovați ab initio pentru încălcarea distanței sociale. Pe lângă faptul că este o umilire teologico-politică la adresa persoanelor credincioase (liturghia este prin definiție un eveniment religios privat rezervat doar membrilor Bisericii), Ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne din 20/22 mai a.c. (act administrativ cu valoare mult inferioară unei legi) mai prevede și o redefinire absolut ilegală a spațiului public și a caracterului (ne)/privat al slujbelor religioase. Ordinul distinge între slujbe religioase private și slujbe religioase publice.

În realitate, standardele internaționale ale libertății religioase, ca de altfel și legislația românească consacră caracterul privat al tuturor slujbelor religioase drept o consecință directă a exercitării libertății religioase și de conștiință fără ingerința statului. Chiar dacă proiecția teologică a liturghiei e una publică, liturghia e la fel de privată ca și slujba cununiei, ambele evenimente religioase se adresează doar celor invitați. Chiar și rugăciunile speciale precum cele de astăzi prin care Biserica aduce un omagiu deopotrivă eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial, diplomaților și politicienilor care au contribuit la ratificarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) și la confirmarea noastră națională sunt manifestări private ale credinței religioase menite să atragă atenția publicului în general asupra unor valori care ne leagă ca națiune. Sunt valori pe care Biserica le discerne sub protecția spațiului privat al libertății religioase și le propune, fără a le impune, în spațiul public. Manifestările religioase care se desfășoară strict în spațiul public, de exemplu pelerinajele unde oamenii așteaptă la coadă pe trotuare pentru cinstirea moaștelor, rămân și ele manifestări private ale conștiinței religioase a participanților. Transformarea lor în evenimente cu caracter public ar însemna că statul nu-și mai recunoaște neutralitatea în materie de viață religioasă, conform legii nr. 489/2006 a libertății religioase sau chiar să facă recomandări liturgice, cum a fost cazul recent când s-a recomandat abstinența de la Euharistie sau acordarea binecuvântării de la distanța de 1 metru. În plus, faptul că majoritatea bisericilor își țin ușile deschise la Liturghie pentru oricine dorește să asiste nu schimbă caracterul privat al oricărei manifestări religioase în orice democrație.

În egală măsură, faptul că slujbele religioase sunt manifestări strict private nu înseamnă că responsabilitatea socială a Bisericii față de oricine îi calcă pragul este diminuată sau cumva descurajată. Însă, simpla punere sub semnul întrebării a caracterului privat al slujbelor religioase echivalează cu punerea sub lupa publică a libertății de conștiință a credincioșilor și creează un precedent foarte grav pentru democrația românească. Ne putem aștepta ca statul român să formuleze instrucțiuni referitoare la conținutul predicilor, așa cum se întâmplă în Turcia, sau să înceapă revizuirea gesturilor liturgice?

Neoliberalism și anti-liberalism

Modul în care viața religioasă a fost restricționată în timpul pandemiei a fost predictibil din moment ce paradigma politică actuală la nivel global se caracterizează, printre altele, prin fenomenul judiciarizării politicului (Pierre Rosanvallon). Creșterea puterii judecătorilor este direct proporțională cu scăderea încrederii cetățenilor în responsabilitatea politică a guvernanților. Știm cine semnează o anumită decizie, dar nu știm cum s-a luat acea decizie dat fiind încrengătura de interese, structuri birocratice și expertiză la mai multe nivele. Mai mult decât atât, deciziile politice executive sunt din ce în ce mai mult ajustate și calibrate nu de către Parlamente, ci mai degrabă de către curțile constituționale/supreme. Limbajul drepturilor și libertăților cetățenești a devenit la rândul său unul foarte codificat și birocratizat, iar cetățenii de rând, chiar și cei care populează vremelnic adunările parlamentare nu au, de regulă, acces la standardizările cu care operează jurisprudența internațională pe diferite domenii. În zona vieții religioase, statele care-și adunaseră un bagaj de expertiză și deschidere către protejarea și promovarea libertății religioase nu au avut mari probleme de radicalizare și tensiuni sociale pe timpul pandemiei.

În schimb, deși pattern-ul neoliberal descris mai sus pare a avea extindere globală, în cazul României deciziile executive din ultimele luni au fost un amestec inconsecvent ideologic: au fost, pe de o parte, gesturi ultraconservatoare precum inițiativa Ministerului de Interne ca statul să păzească cu prețul uniformei și logisticii Poliției împărțirea luminii de Înviere, ceea ce ne arată că statul se dorește a fi un super-gardian al tradiției. Pe de altă parte, statul a denunțat cu inerție marxistă gesturi liturgice considerate ad-hoc periculoase pentru sănătatea populației uitând că manifestările religioase sunt expresii directe ale conștiinței private și că nu pot fi cenzurate decât într-un ritm similar cu cele non-religioase. Deciziile nu s-au luat în baza lui rule of law (domnia legii), adică în baza standardelor și legislației internaționale și compatibile cu democrația, ci în baza lui rule by law (domnia prin lege), adică în baza unor încropeli ad-hoc conturate de frustrări ideologice, pro sau contra Biserică și indiferente la exigențele libertății religioase și democrației.

Pe de altă parte, tabloul românesc pare să răspundă destul de clar la o întrebare care frământa spațiul public de câțiva ani de zile: mai avem liberalism în România, dincolo de retorica electorală a politicienilor? Liberalismul politic se construiește pe neutralitatea axiologică a statului, incluzând aici și neutralitatea statului în privința vieții religioase, și totodată sacralizarea (nu aproximarea) drepturilor și libertăților cetățenești și a spațiului privat al conștiinței umane. Față de conservatorism care ține cont mai degrabă de interesele corporate ale structurilor/ instituțiilor tradiționale (familia heterosexuală, Biserica etc.) sau față de social-democrație care se apleacă mai degrabă spre nivelarea egalitară a drepturilor pentru categoriile sociale defavorizate (familii descompuse, comunități sub limita sărăciei etc), liberalismul politic are exigența de a genera politici publice ținând cont, mai înainte de orice altceva, de accesul nemijlocit al tuturor cetățenilor la exercitarea drepturilor și libertăților.

(Cătălin Raiu, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă al OSCE)