Dependența în relația de cuplu este concentrarea permanentă a gândurilor asupra omului „iubit” și dependența de acel om. Dependența condiționează în mare măsură starea emoțională și fizică a omului, capacitatea lui de muncă și relațiile cu ceilalți oameni – adică, în esență, toată viața omului dependent este condiționată de ea, și ea influențează viața într-un mod care este departe de a fi optim, făcându-l pe om mai degrabă nefericit decât fericit. Or, nefiind pe deplin fericit singur, omul își leagă nădejdea fericirii tocmai de această relație. El speră că toate suferințele lui sufletești, neîncrederea în sine, toate complexele lui vor fi vindecate de dragoste – și la început i se părea, poate, că așa s-a și întâmplat, dar senzația aceasta nu a ținut mult timp. Au început conflictele, neînțelegerile, nemulțumirea de obiectul „dragostei” și de sine însuși. Fără să își dea seama, omul suferă și mai mult decât suferea în singurătate, iar de așteptat îl așteaptă inevitabila despărțire și o nouă mare durere.

– De ce se întâmplă așa cu un anumit om, istoria repetându-se la fiecare nouă relație?

– Se întâmplă așa pentru că în etapa dată a vieții sale omul respectiv este dependent.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012, pp. 22-23)