„Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit…” (Psalmul 50, 19) Doar atunci să considerăm că ne-am rugat bine când, încheind rugăciunea, sufletul nostru este zgâlțâit de zdrobirea de inimă și de mustrarea de sine. Pe parcursul zilei, să ne străduim prin rugăciune neîncetată să ne găsim în orice moment înaintea Domnului cu mintea, așa cum se găsesc îngerii. Aceia Îi aduc doxologie neîntreruptă; noi însă Îi aducem pocăința noastră.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Traducere de Preot Victor Manolache, Editura Egumenița, p. 63)