Odată vorbeam de smerenie. Un om oarecare din boierii Gazei, auzindu-ne vorbind despre aceasta, că omul cu cât se apropie de Dumnezeu, cu atât se socoteşte mai păcătos, se mira şi zicea: „Cum este cu putinţă aceasta?”, şi neştiind, voia să afle. Eu i-am zis: „Boierule, cum eşti socotit în cetatea ta?”. Şi mi-a zis: „Mare şi întâi stătător al cetăţii.” Şi întrebându-l: „Dar când mergi în Cezareea, cum eşti socotit?”, îmi răspunse: „Mult mai jos decât boierii acelui loc”. Şi iar am zis: „Dar când mergi la Antiohia, cum ţi se pare că eşti?” El îmi zise: „Ca un om de rând”. „Dar când mergi la Constantinopol şi te apropii de împăratul, cum te socoţi?” Şi îmi răspunse: „Ca un sărac”. Atunci i-am zis: „Aşa este şi cu sfinţii: cu cât se apropie de Dumnezeu, cu atât se socotesc mai păcătoşi”.

(Avva Dorotei, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, p. 43)